Totul despre Programul Casa Verde - Fotovoltaice, buget record în 2024. Ce finanțări pot primi românii pentru a trece la energie verde
0Peste 60.000 de familii din România vor putea beneficia în acest an de finanțările alocate de Ministerul Mediului, pentru achiziția și montarea de panouri fotovoltaice. Programul va avea un buget record, iar suma alocată pentru fiecare solicitant va crește în acest an.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat, joi, lansarea în consultare publică a Ghidului Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică – Casa Verde Fotovoltaice.
Programul gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va avea în 2024 un buget-record, de două miliarde lei.
„Două miliarde de lei urmează să fie puse la dispoziția românilor pentru ca aceștia să producă electricitate în propria locuință, să participe la un mediu mai curat, dar în același timp să plătească facturi mai mici la energie electrică”, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, într-o conferință de presă susținută joi, 29 august 2024.
Noutatea programului din acest an este creșterea, de la 20.000 de lei la 30.000 de lei, a sumei care poate fi acordată solicitanților, de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), instituția care asigură suportul financiar pentru realizarea proiectelor și programelor pentru protecția mediului, inclusiv a programului „Casa Verde Fotovoltaice”.
„O altă noutate este că vom finanța pentru prima dată și acumulatori, unități de stocare a energiei electrice. Am și testat un scenariu în care până la ora 13.00 într-o zi, deja reușești să îți încarci acumulatorii, urmând ca în restul zilei să produci pentru consum propriu sau să dai energie electrică în rețea, urmând ca pe parcursul nopții să te poți folosi de energia stocată în bateriile proprii. Acest lucru înseamnă și mai multă independență energetică pentru locuința respectivă și asta înseamnă facturi mai mici pentru românii beneficiari ai acestor programe”, a precizat ministrul Mircea Fechet.
Sistemul pleacă de la minimum 3 KW, finanțările vor fi alocate pe fiecare regiune în parte, iar pentru unitățile de cult (biserici și parohii) va fi o sesiune separată de finanțare, a adăugat Mircea Fechet.
Laurenţiu Adrian Neculaescu, preşedintele AFM, a precizat, în aceeași conferință de presă, că vor fi necesare aceleași documente minimale pentru românii care vor să se înscrie în Programul Casa Verde - Fotovoltaice: actul de identitate, certificatele fiscale atât de la serviciile de impozite și taxe locale, cât și de la bugetul consolidat, din care să rezulte că persoana fizică nu are datorii și extrasul de carte funciară.
„Aplicația prin intermediul căreia se pot face înscrierile a rămas aceeași de anul trecut. Am avut un feedback foarte bun, aplicația fiind simplu de folosit și a funcționat foarte bine. Diferența este că în acest an nu vom mai lăsa trei zile de înscriere pentru fiecare regiune. Înscrierile se vor face într-o singură zi pentru fiecare regiune, pentru că am observat de anul trecut că banii s-au consumat în câteva minute”, a declarat Laurenţiu Adrian Neculaescu.
Programul Casa Verde - Fotovoltaice începe în septembrie
Programul Casa Verde - Fotovoltaice 2024 începe pe 6 septembrie cu sesiunea de înscriere a instalatorilor, iar lista lor va fi publicată în jurul datei de 1 noiembrie.
„În 6 septembrie vom începe înscrierea instalatorilor, vom deschide o nouă sesiune de acreditare pentru noi firme care doresc să participe la Programul Casa Verde. Fac menţiunea pe această cale că firmele care au fost anul trecut acreditate de AFM rămân în continuare acreditate dacă doresc să participe şi în sesiunea de anul acesta. Doar firmele noi care doresc să se înscrie în cadrul programului, pe data de 6 septembrie, îşi pot depune dosarele pentru acreditare”, a adăugat Neculaescu.
Din 27 septembrie persoanele fizice vor putea solicita finanțare în Programul Casa Verde Fotovoltaice, sesiunea continuând până în jurul datei de 9 octombrie. După finalizarea înscrierilor, persoanele fizice își vor putea alege instalatorii acreditați prin program, a adăugat Laurenţiu Adrian Neculaescu.
„Anul acesta cu cele două miliarde, buget alocat de AFM, estimăm la circa 67.000 de noi beneficiari ai programului Casa verde Fotovoltaice, ceea ce înseamnă că vom ajunge la un număr total de 200.000 de familii care au beneficiat în ultimii ani de acest program”, a precizat Laurenţiu Adrian Neculaescu.
Persoanele fizice și bisericile, beneficiarii finanțărilor
Prin programul Casa Verde Fotovoltaice românii - persoane fizice și reprezentanți ai unităților de cult -pot obține finanțare de până la 30.000 de lei pentru achiziția și instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante, în vederea producerii energiei electrice şi utilizării acesteia de către consumatorii racordaţi la reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice.
„Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice cu o putere minimă de 3 kW, pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrării surplusului în sistemul energetic naţional”, se arată în Ghidul de finanțare a programului.
Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele: cheltuielile cu achiziţia sistemului complet de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3 kW; cheltuielile cu montajul sistemului de panouri fotovoltaice; TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după aprobarea finanţării de către AFM pentru persoana fizică şi după semnarea contractului de finanţare, pentru unitatea de cult.
În situaţia în care AFM declară neeligibile anumite cheltuieli, acestea nu se finanţează/nu se plătesc/se recuperează de la beneficiar sau de la instalatorul validat, după caz, în funcţie de persoana culpabilă. Suma aprobată nu se poate suplimenta; beneficiarul trebuie să asigure din surse proprii finalizarea investiţiei, arată ghidul de finanțare publicat de AFM la lansarea din 2023 a Programului de instalare a sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică.
Ghidul de finanțare va fi disponibil pe pagina de internet a Administrației fondului pentru Mediu (afm.ro).