Teodorovici schimbă regulile pentru Mişa: Nu pot să mă uit mereu la tine să-ţi faci planul. Tu nu îmi bagi cuţitul în spate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
eugen teodorovici ionut misa

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a declarat într-un interviu că va schimba regulile pentru ANAF, în ceea ce priveşte programul de încasări, şi că îl va da afară pe şeful Fiscului dacă acesta nu îndeplineşte planul.

Teodorovici a declarat, într-un interviu pentru DCNews, că planul de colectare al ANAF este la 103% faţă de planul propus la începutul acestui an, însă că Ionuţ Mişa, şeful ANAF, mai are mult până la final de an să recupereze ceea ce a avut ca plan.

„La momentul rectificării bugetare din acest an, planul respectiv a fost revizuit. În sensul că, ceea ce nu a făcut în primul semestru, până la final de an, să fie obligatoriu realizat. Mă uit foarte mult la structura planului”, a detaliat Teodorovici.

El a mai precizat că, în toată istoria ANAF-ului, planul s-a făcut la cât se poate face. „Tot timpul şefii ANAF au propus ceva ce pot să realizeze, ca să nu fie niciodată sub plan. Nu, de anul viitor planul va fi aşa: eşti obligat să aduci 100% din ce economia trebuie să producă şi tot ce faci sub înseamnă nerealizare de plan. Se schimbă această abordare”, a declarat ministrul de Finanţe.

El a transmis că i-a spus lui Ionuţ Mişa că „are o şansă foarte mare să dovedească ceea ce n-a dovedit ca ministru”.

„Din partea mea are tot sprijinul politic, tehnic de care are nevoie pentru ca lucrurile să fie schimbate. Fie că vorbim de reforma ANAF, de reducerea evaziunii pe TVA. Dacă nu-şi face planul până la sfârşitul anului, pleacă. Nu pot să mă joc. Nu pot să mă uit mereu la tine să-ţi faci planul. Tu nu îmi bagi cuţitul în spate”, a spus el.

Teodorovici a precizat că până la final de an vor exista o serie de măsuri strict pe TVA, pentru că va fi o luptă agresivă cu această evaziune pe TVA.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite