Transportatorii cer stoparea scumpirii poliţelor RCA şi a „cartelizării” asigurătorilor sub pretextul falimentului City Insurance. Reacţia UNSAR

Transportatorii cer stoparea scumpirii poliţelor RCA şi a „cartelizării” asigurătorilor sub pretextul falimentului City Insurance. Reacţia UNSAR

Transportatorii cer autorităţilor să nu permită din nou cartelizarea societăţilor de asigurare şi să oprească de îndată scumpirea poliţelor RCA sub pretextul falimentului City Insurance.

Ştiri pe aceeaşi temă

Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) atrage atenţia că falimentul companiei City Insurance este în primul rând un eşec de supraveghere din partea reglementatorului naţional – Autoritatea de Supraveghere Financiară.

„Când cea mai mare companie de asigurări din piaţă reuşeşte «să păcălească» cronic supraveghetorul naţional, cel mai important faliment despre care vorbim este al Autorităţii de Supraveghere şi abia în subsidiar cel al companiei de asigurări. Vedem cum în prezent, decontarea acestui faliment al supravegherii se încearcă a fi pus, din nou, în locul răspunderii personale, pe toată economia naţională, prin scumpirea nejustificată a poliţelor RCA, o nouă lovitură dată transportatorilor români, a declarat Dorin Jurjuţ, vicepreşedinte al APTE 2002.

„Este o metodă deja brevetată în cazul Astra Asigurări şi care a avut ca efect proteste de stradă ale transportatorilor în urma scumpirii nelegale a poliţelor RCA şi în trecut. Şi când spun nelegal mă refer la cartelizarea dovedită a societăţilor de asigurare”, a mai adăugat Dorin Jurjuţ.

APTE 2002 reaminteşte publicului faptul că, după falimentul Astra Asigurări, 9 societăţi de asigurare şi asociaţia lor de profil, UNSAR, s-au înţeles la preţ să scumpească nelegal poliţele RCA, ceea ce a produs grave prejudicii sectorului transporturilor din România.

La fel se încearcă şi acum prin solidarizarea UNSAR cu lipsa de supraveghere a ASF manifestată în cazul City Insurance şi care în mod evident urmăreşte din nou cartelizarea. În decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a amendat 9 companii de asigurare şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare cu 246 de milioane de lei pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei în vederea majorării tarifelor la asigurările RCA.

„După falimentele Astra şi Carpatica, asigurătorii s-au înţeles la preţ”

Consiliul Concurenţei a constatat că prin cartelizare până în noiembrie 2016 şi în contextul falimentelor Astra şi Carpatica, UNSAR şi 9 societăţi de asigurare au profitat şi pretextat falimentele ,,nu şi-au mai stabilit în mod independent tarifele ci au acţionat concertat pe piaţă, ţinând cont de discuţiile de a-şi majora tarifele purtate în cadrul UNSAR”.

„Ca şi în cazurile Astra şi Carpatica Asig, neregularitatea economică a fost nu că tarifele de primă RCA erau prea mici ci că din tarifele de pe piaţă, la scutul supraveghetorului, sumele au fost direcţionate în primul rând spre fraude financiare şi rămânea prea puţin pentru plata despăgubirilor. Scumpirea poliţelor RCA ca şi golirea sumelor din Fondul de Garantare al Asiguraţilor de atunci şi ceea ce se încearcă în prezent în loc de a merge pe firul banilor, nu este o soluţie care să rezolve problema. Din contră, este o soluţie care să ofere cvasi-certitudinea că astfel de fraude se vor mai întâmpla şi pe viitor, întrucât, atunci când nu mai pot fi acoperite de supraveghetorul ASF, nu există sancţiuni reale iar pierderile sunt naţionalizate şi puse pe seama economiei româneşti”, a declarat Dorin Jurjuţ.

APTE 2002 arată că toate asociaţiile patronale din transporturi au sesizat repetat Parlamentul României anterior falimentului City Insurance privind manoperele făcute în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară prin ascunderea problemelor reale în privinţa despăgubirilor (dinamica petiţiilor şi îngreunarea de către ASF a depunerii plângerilor pentru a da senzaţia de falsă stabilitate a asigurătorilor şi dispreţ faţă de asiguraţi).

„Pasivitatea ASF încurajează societăţile de asigurare să se cartelizeze din nou”

Spre exemplu, în anul 2019, numărul petiţiilor s-a majorat cu 300% faţă de anul anterior, iar ASF a aplicat sancţiuni modice şi a permis continuarea modelului de afaceri bazat pe neplată şi fraudă.

„Refuzul conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară de a se prezenta şi a răspunde convocării Parlamentului României din data de 22 septembrie 2021 pentru a da explicaţii în ceea ce priveşte falimentul City Insurance ne confirmă, fără dubii, că actuala conducere ASF nu este parte a soluţiei, ci parte a problemei şi că priveşte cu satisfacţie cum asigurările RCA se scumpesc nejustificat.

Pasivitatea complice de care a dat dovadă în supravegherea sectorului de asigurări atinge astfel un nou nivel, cel al inacţiunii în contextul scumpirii fără precedent într-o perioadă atât de scurtă de timp (o săptămână) a tarifelor de primă RCA. Practic pasivitatea ASF încurajează societăţile de asigurare să se cartelizeze din nou iar prin aceste scumpiri motivate în mod fals de frauda financiară de la City Insurance, societăţile de asigurare şi asociaţia lor UNSAR, care s-au înţeles la preţ şi până în 2016, încearcă să îşi recupereze şi amenda de aproape 60 de milioane de Euro impusă în 2018 de Consiliul Concurenţei, tot din banii asiguraţilor”, arată APTE 2002 în comunicat.

„Mesajul APTE 2002 este foarte clar: autorităţile să înceteze să mai mutileze sectorul de transport rutier. Scumpirea nejustificată a asigurărilor RCA care se doreşte a se face în scopul acoperirii în continuare a fraudelor, fie ele de natura devalizării Fondului de Garantare a Asiguraţilor în urma lipsei de supraveghere a ASF fie fraude izvorâte din cartelizare, este o nouă lovitură care se doreşte a fi dată sectorului românesc de transporturi.

Prima astfel de lovitură a fost dată de către ANAF la începutul anului, când au dorit impozitarea nelegală şi retroactivă pe 5 ani a diurnelor din sectorul transportului rutier – contrar a tot ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană. Şi ANAF, alături de ASF, care au eşuat în misiunea de supraveghere care justifică însăşi existenţa lor, se răzbună tot pe economia reală în loc să îşi exercite onest şi lipsit de complicitate mandatul încredinţat’’, a declarat Adrian Pop – Preşedinte APTE 2002.

UPDATE: Reacţia UNSAR (Uniunea Asigurătorilor din România)

UNSAR aduce o serie de clarificări în urma unor acuzaţii la adresa asigurătorilor din piaţa RCA, vehiculate în spaţiul public de o asociaţie din zona de transporturi comerciale, care nu cunoaşte mecanismul de funcţionare al asigurărilor, un domeniu ce presupune apelarea la cunoştinţe actuariale avansate, şi nu numai.

Sunt, aşadar, necesare următoarele clarificări: 
 
1. În contextul acuzaţiilor fără o minimă înţelegere a fenomenului pe baza unor informaţii trunchiate şi distorsionate, UNSAR precizează  că decizia din 2018 a Consiliului Concurenţei prin care a fost sancţionată Uniunea, privind acea presupusă cartelizare la care ar fi participat UNSAR ”după falimentul Astra” a fost anulată de către Curtea de Apel Bucureşti. Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa a arătat printre altele următoarele: ”Nu se poate reţine astfel că UNSAR a încălcat prevederile art. 5 din Legea Concurenţei şi pe cele ale art.101 din TFUE  în calitate de facilitator. Rolul său nu a apărut la vreun moment drept cel al unui organizator de practică anticoncurenţială a cărui contribuţie este esenţială pentru existenţa acesteia, (...) ci de asociaţie profesională ce îşi îndeplineşte obligaţiile statutare legitime”. Desigur, decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aşadar, fiind vorba de un litigiu în desfăşurare, UNSAR se abţine de la comentarii suplimentare întrucât justiţia se realizează în instanţă şi nu prin comunicate de presă .
 
2. Totodată, UNSAR constată cu îngrijorare că, în contextul retragerii de către ASF a autorizaţiei de funcţionare a companiei CITY Insurance, societate care nu este membru UNSAR, se încearcă mutarea atenţiei de la adevăratul subiect al momentului, respectiv protecţia păgubiţilor şi a asiguraţilor acestei companii şi prevenirea unor situaţii viitoare. În schimb, sunt lansate în spaţiul public acuzaţii total false care par a fi menite să inducă în eroare publicul larg, aruncând anatema pe o întreagă industrie care plăteşte zilnic despăgubiri de circa 3,5 milioane de euro. 
 
3. UNSAR urmăreşte cu preocupare evenimentele recente din piaţa asigurărilor RCA, înţelegând că este important ca acest moment să fie depăşit cât mai bine posibil în interesul asiguraţilor şi a păgubiţilor. În acelaşi timp, Uniunea nu se poate pronunţa cu privire la evoluţia preţurilor RCA, dat fiind că aceasta este un subiect care excede scopului asociaţiei şi limitelor trasate de legislaţia de concurenţă cu privire la activitatea acesteia, fiecare societate de asigurări în calitate de operator economic acţionând conform propriilor politici şi stategii stabilite de acţionarii şi organele lor de conducere. 
 
4. UNSAR rămâne implicată în proiectele legislative sau de reglementare în curs menite a îmbunătăţi funcţionarea pieţei de asigurări şi a răspunde nevoilor consumatorilor, în acest sens colaborând în mod activ cu autorităţile, cu respectarea regulilor de concurenţă şi a principiilor etice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările