Sute de angajaţi ai CE Hunedoara au depus cereri de disponibilizare. Pot primi compensaţii de până la 10.000 de euro

Sute de angajaţi ai CE Hunedoara au depus cereri de disponibilizare. Pot primi compensaţii de până la 10.000 de euro

Foto: Arhivă Adevărul

530 dintre cei aproximativ 700 de salariaţi ai Complexul Energetic Hunedoara (CEH) sunt dispuşi să plece din companie, relevă datele transmise de conducerea CEH.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alţi 887 de angajaţi din sectorul de minerit al Văii Jiului au decis să înainteze cereri pentru a fi incluşi pe listele de disponibilizări, a declarat, pentru Agerpres, administratorul special al CEH, Cristian Roşu.
 
Potrivit sursei citate, conducerea CEH a decis să prelungească până vineri, 21 mai, termenul până la care pot fi depuse cereri de către cei care doresc să fie disponibilizaţi din cadrul societăţii, după ce, iniţial, acesta fusese anunţat pentru joi, 13 mai.
 
Angajaţii Complexului Energetic Hunedoara (CEH) care doresc să plece din cadrul companiei prin procedura de disponibilizare colectivă ar putea beneficia de o compensaţie în bani în valoare de aproape 10.000 de euro şi de venituri de completare, potrivit propunerilor formulate de conducerea societăţii şi sindicate.
 
Administraţia şi Sindicatul „Muntele”, reprezentativ la nivelul CEH, au modificat Contractul Colectiv de Muncă al societăţii, în sensul în care persoanele disponibilizate vor primi plăţi compensatorii în sumă brută de 49.998 lei, de la bugetul de stat, venitul urmând să fie impozitat cu 10%.
 
De asemenea, angajaţii din minerit vor primi venituri de completare timp de 4 ani, iar cei din sectorul energetic vor beneficia de aceste sume pentru o perioadă de doi ani. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările