S&P: Dacă pensiile vor fi majorate cu 40%, România va fi muşcat mai mult decât poate mesteca, fiscal vorbind

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deficitul bugetar a scăzut uşor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Agenţia de evaluare financiară S&P consideră că o majorare a pensiilor cu 40% e ca şi cum România ar fi muşcat mai mult decât poate mesteca, însemnând de fapt o majorare permanentă a cheltuielilor bugetare, care ar adânci deficitul într-un mod care nu mai poate fi controlat.

“Credem că, dacă majorarea (cu 40% -n.r.) rămâne în picioare, România va fi muşcat mai mult decât poate mesteca, fiscal vorbind”, potrivit analiştilor S&P, citaţi de Reuters.

Agenţia de evaluare financiară, care va anunţa următoarea sa decizie privind ratingul de ţară al României la începutul lunii decembrie, estimează că majorarea pensiilor, alături de alte cheltuieli sociale, va împinge deficitul bugetar la peste 10% din PIB, unde va rămâne pentru următorii doi ani.

Dacă va fi implementată, o asemenea creştere a cheltuielilor permanente va fi în detrimentrul performanţelor fiscale şi externe ale României şi va provoca, probabil, o corecţie bugetară dezordonată, cu repercursiuni asupra revenirii fragile a economiei post-Covid-19”, arată S&P într-un comunicat. Deficitul bugetar s-a adâncit la 5,18% din PIB după primele opt luni ale anului, de la un deficit de 2,07% din PIB în perioada similară a anului trecut, mai mult de jumătate din deficit fiind rezultatul cheltuielilor cu măsurile de combatere a crizei cauzate de pandemia de Covid-19. Pentru întreg anul, Guvernul estimează un deficit de 8,6% din PIB, însă procentul ar putea creşte considerabil în urma majorării pensiilor cu 40%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite