Sociologul Alfred Bulai, despre refuzul micilor fermieri de a se asocia: Sindromul „Moromete” este o mentalitate cimentată în secole

Sociologul Alfred Bulai, despre refuzul micilor fermieri de a se asocia: Sindromul „Moromete” este o mentalitate cimentată în secole

Sociologul Alfred Bulai FOTO Mediafax / Andreea Alexandru

În România există circa 3 milioane de mici proprietari de terenuri arabile, dintr-un total de 3,4 milioane de fermieri. Dintre aceştia, mai mult de 2,4 milioane de mici fermieri deţin în medie câte 0,62 hectare şi refuză orice formă de asociere, deşi ar avea o multitudine de avantaje.

 Care este mentalitatea ţăranului român, a micului fermier, şi care sunt motivele, unele chiar moştenite de secole, a explicat, pentru „Adevărul“, sociologul Alfred Bulai

 
R: Legat de aceste aspecte, ne puteţi spune care ar putea fi motivul sau motivele care-i determină să refuze constituirea în asociaţii?
 
Alfred Bulai: În primul rând este vorba despre un model cultural premodern. Pământul este definiţia individului. Cine are pământ nu e sărac! Vorbim de o cultură premodernă, întărită şi de retrocedările impuse după anii ’90. Românii au obsesia proprietăţii. Neasocierea e mare în rândul ţăranilor, a micilor fermieri. Şi politicile guvernanţilor de după anii ’90 au ajutat la asta: timp de 20 de ani nu s-a plătit impozit pe terenul agricol. Cei care au venit la putere după Revoluţie s-au temut să ceară impozit.
 
În plus, tendinţa din comunism era să nu te întorci în agricultură – la mare cinste era clasa muncitoare. Cei care s-au mutat la oraş să lucreze în fabrici s-au întors la ţară când le-au murit părinţii doar ca să vândă terenurile agricole. Modernizarea s-a produs masiv în comunism. Atunci am avut tehnologii noi pentru acele vremuri, am dezvoltat industria. După anii ’90, ne-am întors în timp, la modelul cultural premodern. Am distrus industria şi am introdus religia în şcoli, ca în feudalism. Ţăranul român foloseşte un model cultural de supravieţuire, pe el nu-l interesează vânzarea, că vinde la marginea drumului doar surplusul. În România e dezavuată viaţa la ţară, munca la ţară, încă din comunism. Era o cinste să fii ţăran în perioada interbelică, nu acum. Moştenim o istorie!
 
Fermierii care s-au asociat spun că micii agricultori suferă de sindromul „Moromete“. De ce le e frică?
Sindromul „Moromete“ este prezent în toată Europa, nu numai în România. La noi nu e cimentată ideea de contract, care înseamnă o înţelegere între două părţi care trebuie respectată. Or, acum, ţi-l rupe-n faţă şi zice «Ne vedem la judecată». Este o mentalitate cimentată în secole. Şi vă dau exemplul bătăliei de la Smârdan, când am încălcat regulile războiului. Vă amintiţi de Mihai Viteazul? S-a dus la Istanbul să cumpere tronul. A semnat un contract prin care s-a angajat să plătească un tribut turcilor. A semnat, dar nu l-a plătit! Şi noi am fost învăţaţi că a fost o faptă de vitejie. De aceea spun că este o mentalitate care s-a împământenit în secole. Neîncrederea e structurală în România. Neîncrederea în stat e mare, cimentată în timp, iar această neîncredere se propagă şi în rândul fermierilor când este vorba despre contractele de asociere.
 

„Subvenţiile pot favoriza corupţia“

 
R: Ştiţi că anul acesta au fost situaţii în care micii agricultori au preferat să-şi arunce recolta de castraveţi, decât să o vândă la preţ mic sau să o doneze. De ce fac asta?
 
Alfred Bulai: Aruncă recolta pentru că n-au ce face cu ea. De principiu, în gospodăriile tradiţionale se arunca la animale. Aruncă surplusul pentru că nu au posibilitatea economică de a vinde la preţ mic. Ca să poţi vinde trebuie să ai transport, să plăteşti taxe, să ai avize... Trebuie să ai o planificare! Plus că ai ani în care te descurci mai bine şi alţii în care abia îţi duci traiul.
 
R: Poate statul şi marii retaileri ori companiile din domeniul alimentar sau zootehnic să facă ceva, să-i stimuleze în vreun fel să se asocieze?
 
Alfred Bulai: Piaţa agriculturii în România este extrem de restrictivă. Retailerii nu iau de la micii producători pentru că nu pot emite certificate de calitate. Avem în supermarketuri roşii din Iordania care nu au niciun gust. Importă pentru că îi ajută statele să vândă engros. La noi, soluţia nu este ca statul să acorde subvenţii. Aceste subvenţii pot favoriza corupţia. Statul trebuie să finanţeze colectarea şi distribuţia legumelor şi fructelor produse de fermierii mici. Trebuie schimbate structural lucrurile.
 
Ţăranul român foloseşte un model cultural de supravieţuire, pe el nu-l interesează vânzarea, că vinde la marginea drumului doar surplusul. În România e dezavuată viaţa la ţară, munca la ţară, încă din comunism. Era o cinste să fii ţăran în perioada interbelică, nu acum. Moştenim o istorie!” Alfred Bulai, sociolog
 
 
 

Mic îndreptar pentru agricultorul cooperator

 
Pentru ca agricultorul român să poată căpăta încredere în beneficiile apartenenţei într-un grup organizat, este necesară, pentru început, resetarea factorilor culturali şi sociali:
Reminiscenţele din perioada 1945-1990 când sistemul comunist prin forţă a generat forma de cooperare numită „Cooperativa Agricolă de Producţie“ – CAP.
Depăşirea senzaţiei permanente că cineva urmăreşte alte interese în afara celor generate de Cooperativă, adică Încrederea ce lipseşte.
Diminuarea, până la dispariţie, a factorului cultural „Ion şi Moromete“, specific naţiunii române – factorul „Ion“, generat de dorinţa de a avea pământ ca ţel suprem, şi factorul „Moromete“ cu specificul său de „din două, una, ori scade fonciirea, ori creşte preţul grâului, nu ne lasă el pe noi, guvernul“.
Dorinţa de acumulare pe termen scurt trebuie temperată şi trebuie privit în viitor. 
Generaţiile de acum trebuie să efectueze schimbul de putere şi decizie în mâna tinerelor vlăstare ale familiilor, tineri ce au deschidere către nou, către dezvoltare graduală.
 

Sfaturi de cursă lungă

 
România ar trebui să creeze infrastructuri de depozitare moderne, în care fermierii vor putea să depoziteze mărfurile spre exploatarea vârfurilor de potenţial din volatilitatea specifică a Agribusiness-ului
Participarea activă la procesele de risk management prin instrumentele de protecţie şi opţiuni desfăşurate prin Chicago board of trade şi EURONEXT.
Dezvoltarea de infrastructură logistică şi de depozitare locală şi naţională.
Dezvoltarea facilităţilor de procesare.
Dezvoltarea relaţiilor comerciale externe şi conversia cooperativelor în actori predictibili pe pieţele din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările