România sărbătoreşte 140 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
140 de ani de la înfiinţarea BNR
140 de ani de la înfiinţarea BNR

Ţara noastră sărbătoreşte în acest an 140 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României, anunţă Ministerul Finanţelor Publice, într-un comunicat.

În urmă cu 140 de ani, românii sărbătoreau recenta independenţă naţională, iar clasa politică a vremii, preocupată de modernizarea ţării, anticipa că reforma societăţii nu este posibilă fără construcţia unui sistem financiar-bancar, iar banii vor fi sângele care irigă sistemul economic. Astfel s-a născut una dintre cele mai importante instituţii naţionale, care a susţinut timp de decenii crearea şi consolidarea statului modern român.

Banca Naţională a României a avut un rol central în primele decenii ale secolului trecut, când, dincolo de iniţiativele de a dezvolta instrumente specifice de finanţare a sectoarelor cu potenţial în România interbelică, a reprezentat principalul suport pentru finanţarea cheltuielilor cauzate de cele două conflagraţii mondiale.

După evul mediu întunecat pe care l-a reprezentat regimul comunist pentru băncile centrale, BNR şi-a reluat în ultimele trei decenii în mod proactiv rolul de lider al sistemului financiar-bancar, militând totodată pentru măsuri coerente la nivel guvernamental şi pentru o coordonare optimă a mixului de politici economice.

„Adresez felicitări şi urări de bine Băncii Naţionale a României la împlinirea a 140 de ani şi doresc ca această sărbătoare să fie un drum deschis spre noi realizări, cu speranţa la o colaborare solidă şi eficientă şi pe viitor. Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de o coordonare a politicilor monetare şi fiscal-bugetare pentru a trece cu bine peste un tip de criză mondială cu care economiile contemporane nu s-au mai confruntat”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de principal iniţiator legislativ al actelor normative din domeniul financiar, afirmă că a susţinut permanent independenţa Băncii Centrale şi menţinerea celor mai înalte standarde profesionale în sistemul bancar.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite