Remus Borza, deputat independent: I-am cerut ministrului Teodorovici să renunţe la posibilitatea retragerii sumelor din Pilonul II de pensii
0
În contextul în care „taxa pe lăcomie” va fi adoptată vineri, în şedinţa de Guvern, deputatul indetendent Remus Borza, susţine într-o analiză a efectelor economice ale acestei ordonanţte că a cerut renunţarea la reglementările care vizau posibilitatea retragerii sumelor din Pilonul II de pensii contra unui comision de 2%, fapt ce ar dubla atât inflaţia cât şi deficitului de balanţă comercială.
„Ordonanţa din domeniul fiscalităţii, anunţată în urmă cu două zile de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a stârnit multe controverse. Însă, cu cât se tranşează mai repede, cu atât va fi mai bine. Bursa a reacţionat pe fondul acestui scandal, generând o pierdere de peste 1 miliard de euro pentru băncile şi companiile din sectorul energetic listate. Toţi au reacţionat, de la reprezentanţii companiilor vizate de noile impozite şi până la preşedintele republicii. Orlando Teodorovici l-a taxat pe Iohannis, numindu-l preşedintele bogaţilor. Pe mine nu mă deranjează o atare etichetă, dacă am vorbi de 20 de milioane de bogaţi şi nu doar de câteva sute de mii. Cred că asta ar trebui să facă şi Guvernul şi preşedintele ţării, să implementeze acele politici economice şi fiscale care să aducă prosperitate pentru toţi românii. Întrebarea fundamentală la care trebuie să găsim un răspuns onest este dacă se impun astfel de măsuri fiscale. Răspunsul este da, câtă vreme companiile vizate de majorări de taxe şi impozite au avut, în ultimii 20 de ani, un comportament neloial în relaţia cu statul român. E o realitate, companiile străine deţin 51% din cifra de afaceri a României şi care, anul trecut, a depăşit 1.300 miliarde lei. Companiile cu capital străin au poziţii de cvasi-monopol în sectoarele cheie ale economiei româneşti: industrie bancară, asigurări, metalurgie, construcţii de maşini, comerţ modern, energie, telecomunicaţii. Deşi toate aceste companii au cifre de afaceri de ordinul sutelor milioanelor de euro, chiar miliarde de euro, an de an, raportează pierderi sau profituri foarte mici. Aşa se face că soldul profitului net, raportat de firmele străine, în perioada 2008-2014, a fost de doar 2,5 miliarde lei, pe când soldul profitului net raportat de firmele româneşti, care activează în sectoare periferice ale economiei, a fost de 22 de ori mai mare, respectiv 55 miliarde lei. În 2015, odată cu măsurile adoptate de Guvernul Tudose, firmele străine au raportat un profit mai mare, respectiv 9 miliarde lei, dar şi firmele româneşti au raportat un profit de trei ori mai mare, respectiv 27 miliarde lei. Concluzia: firmele străine şi-au făcut un obicei în a-şi optimiza fiscal profitul. Pe preţuri de transfer şi pe alte inginerii financiare, companiile străine externalizează, în fiecare an, profituri de peste 5 miliarde euro”, susţine deputatul Remus Borza, într-o analiză pentru publicaţia DC News.
„Capitalul românesc, atât de discriminat de statul român în ultimii ani, rămâne în ţară, finanţează bugetul şi economia reală. Impozitul pe profit, plătit de cele peste 600.000 de firme înregistrate în România, reprezintă sub 2% din PIB. În 2015, la un PIB de 758 miliarde lei, companiile au plătit un impozit pe profit de 15,4 miliarde lei. În 2017, la un PIB de 842 miliarde lei, firmele au plătit un impozit pe profit de doar 14,7 miliarde lei, adică 1,7% din PIB. Deci iată că la un PIB în 2017 mai mare cu 84 miliarde lei decât în 2016, statul colectează un impozit pe profit mai mic. Doar în România se poate întâmpla o atare anomalie. România este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mică pondere a impozitului pe profit din PIB şi cu cel mai mic grad de colectare al veniturilor bugetare. Deşi vorbim de o fiscalitate rezonabilă, avem cu toţii prostul nărav de a fura statul. În realitate, ne furăm pe noi înşine. Pentru că evazionăm, pentru că denaturăm baza impozabilă, pentru că optimizăm fiscal profitul, statul este sărac. Noroc cu impozitul pe salarii, care, deşi e cu 6 procente mai mic decât impozitul pe profit, aduce de două ori mai mulţi bani la buget, respectiv 30 miliarde lei. Dar aceşti bani, împreună cu cei colectaţi de stat din TVA şi accize, nu pot acoperi toate găurile de la buget şi toate nevoile de dezvoltare ale României. Impozitele datorate statului reprezintă o obligaţie legală şi morală în sarcina fiecărui contribuabil.
De la 1 ianuarie, toate societăţile cu până la 1 milion euro cifră de afaceri, adică peste 450.00 de firme, plătesc un impozit de 1% din cifra de afaceri. IMM-urile sunt motorul dezvoltării economice a României. Şi iată că nicio firmă nu s-a plâns de această schimbare de regim fiscal, de trecerea de la un impozit de 16% din profit la 1% din cifra de afaceri. E normal ca marile companii, care au cifre de afaceri de ordinul sutelor milioanelor de euro, să plătească un impozit mai mare, un 2-3% din cifra de afaceri, câtă vreme au refuzat, timp de zeci de ani, să plătească impozit pe profit. Companiile din sectorul energetic operează cu o EBITDA medie de 35%. Hidroelectrica, de exemplu, are o EBITDA (profit operaţional) de 73% din cifra de afaceri. OMV Petrom are o cifră de afaceri de peste 3 miliarde euro anual şi un profit de peste 1 miliard euro. 3% impozit pe cifra de afaceri înseamnă 30 milioane euro. Deci le mai rămân şi austriecilor un miliard de euro profit. Companiile energetice au mai avut o taxă similară, introdusă în 2015, de 1% din valoarea construcţiilor, cunoscută şi ca taxa pe stâlp. Şi nu a murit nimeni. Şi EON, ENEL, ENGIE, Moll, OMV Petrom, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Lukoil au raportat un profit cumulat de câteva miliarde de euro. Aceeaşi situaţie o avem şi în cazul companiilor din comunicaţii care au cifre de afaceri de miliarde de lei şi profit pe măsură. Impunerea unor taxe procentuale de 2-4% din cifra de afaceri la momentul acordării licenţelor de comunicaţii mobile poate să fie o măsură care să echilibreze raportul dintre stat şi aceşti operatori. Ca o idee de principiu, relaţia statului cu agenţii economici trebuie să fie una de câştig pentru ambele părţi, o relaţie win-win şi nu win-loss”, a continuat acesta.
S-a dus vremea banilor ieftini
Până să se zburlească Tudose la bănci şi să le trimită controale, mai toate băncile străine raportau, de zeci de ani, pierderi. În România, dobânzile la credite sunt de 4-5 ori mai mari decât dobânzile din ţările UE. Băncile şi-au erodat puternic baza impozabilă prin vânzarea NPL-urilor (credite neperformante) cu haircut (reducere) de 90%, sau prin transferuri masive de capital către băncile mamă. Statul, în prostia lui, a închis ochii la aceste practici şi a dat deductibilitate fiscală pentru toate aceste pierderi contabile. Dar cea mai mare vină a băncilor constă în faptul că nu au finanţat economia românească, decât într-o prea mică măsură. Stocul creditelor acordate societăţilor şi persoanelor fizice a crescut cu doar 3% din 2010 până în 2017, de la 209 la 219 miliarde lei, pe când expunerea băncilor pe stat a crescut cu 90%, de la 61 la 110 miliarde lei. Adică băncile au preferat să rămână într-o zonă de confort cumpărând masiv titluri de stat, garantate de Ministerul de Finanţe, deci cu risc 0 şi cu un randament de 4-5% anual. O taxă pe activele financiare ale băncilor care nu înţeleg să plătească impozit pe profit poate să reprezinte o soluţie.
Am discutat astăzi şi cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul de Finanţe, Orlando Teodorovici, cerându-le să ridice taxa penalizatoare de la o valoare referenţială a ROBOR-ului de 1,5% la o valoare referenţială de minim 2,5%. Trebuie să înţelegem că ROBOR-ul nu-l stabilesc băncile comerciale, că sunt nişte mecanisme mai complexe de piaţă care dau valoare acestui indice, evoluţia acestuia fiind influenţată de mai mulţi factori interni şi externi. Nu poţi avea pretenţia ca o bancă comercială să practice o dobândă, fie pentru creditele ipotecare, fie pentru creditele de consum, mai mică decât valoarea inflaţiei. Ori, în 2018, România va avea o inflaţie anualizată în jur de 4%. Trebuie să mai înţelegem că s-a dus vremea banilor ieftini, până şi Rezerva Federală a Statelor Unite a ridicat dobânda de referinţă la 2,25%. Un impozit de 3% din valoarea taxelor de participare pentru organizatorii de jocuri de noroc sau de 5% din totalul taxelor de participare pentru organizatorii de jocuri de noroc online mi se pare decentă.
I-am cerut ministrului Teodorovici să renunţe la reglementările care vizau posibilitatea retragerii sumelor din Pilonul II de pensii contra unui comision de 2%. Peste noapte, românii ar fi secătuit Pilonul II de pensie cu 10 miliarde euro, bani care ar fi invadat piaţa, ducând la o dublare a inflaţiei şi la o dublare a deficitului de balanţă comercială, care, oricum, a ajuns anul trecut la o valoare record de 12,5 miliarde euro. Desfiinţarea Pilonului II de pensii e o mare greşeală pentru că va văduvi milioane de români de o pensie decentă. E posibil ca Guvernul să modifice textul ordonanţei pus în dezbatere, în sensul în care participanţii la Pilonul II să poată să opteze pentru transferul fondurilor la Pilonul I sau la Pilonul III de pensie. Ambele opţiuni sunt proaste. Statul va folosi banii din Pilonul I, ca şi până acum, pentru a creşte salarii şi pensii, în loc să finanţeze investiţii.
Ordonanţa vine să creeze şi Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, finanţat de la buget prin Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. Acest fond va avea ca misiune susţinerea unor investiţii în administraţia publică, locală în construcţia de dispensare, spitale, creşe, şcoli, drumuri, reţele utilitare. Aceste lucrări puteau fi foarte bine finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale, care numai anul acesta are alocări de 44,5 miliarde lei, reprezentând credite bugetare şi credite de angajament. Văd că e o modă acum să tot constituim fonduri, doar că ele vor fi inoperabile din lipsa capitalizării.
Prorogarea la 1 septembrie 2019, faţă de 1 ianuarie 2019, a creşterii punctului de pensie cu 15%, de la 1.100 la 1.165, şi a pensiei minime de la 640 la 704 lei, precum şi celelalte măsuri din ordonanţă de îngheţare a sporurilor, primelor şi indemnizaţiilor vin ca o recunoaştere a ceea ce spun de multă vreme: am ajuns la fundul sacului. Statul s-a angajat în 2018 la cheltuieli de 314 miliarde lei, sperând la încasări bugetare de 287 miliarde lei. Cum creşterea economică nu va fi de 5,5%, ci în jur de 4%, este evident că şi veniturile bugetare vor fi mai mici decât cele estimate prin Legea bugetului, în mod realist undeva pe la 270 miliarde lei. Asta înseamnă că riscăm să ieşim din ţinta de deficit bugetar de 3%. Guvernul a tăiat şi anul acesta investiţiile, probabil ne vom închide pe 25-26 miliarde lei, cu 13 miliarde lei mai puţin decât sumele estimate la începutul anului. Sacrificarea investiţiilor nu este suficientă pentru a menţine deficitele la valorile agreate cu Comisia Europeană. Plecând de la această realitate, Guvernul a inventat noi taxe", a spus Remus Borza la DCNews.
Se încarcă comentariile...
