La începutul anilor 2000, în sectorul gazelor naturale s-a demarat ideea unei masive restructurări conceptuale a pieţei de gaze, prin liberalizarea acesteia cu scopul declarat, de scădere a costurilor şi creşterea calităţii furnizării gazelor. Analizând cei 15 ani, se poate desprinde că instituţiile responsabile cu funcţionarea pieţii au cea mai mare responsabilitate în nefuncţionarea ei.

Liberalizarea pieţei de gaze are la baza principiul concurenţei, transparenţei şi echităţii.

Ţintele liberalizării pieţei de gaze, demarate în anul 2000 erau unele precise, fiind făcute public în diverse ieşiri în mass media, de către cei care au demarat şi condus acest proces:

  1. Preţ mic la gaze
  2. Reducerea costurilor la nivelul societăţilor care activează pe piaţa gazelor
  3. Protecţia consumatorului
  4. Eliminarea subvenţilor încrucişate şi a costurilor nespecifice activităţii
  5. Creşterea profesionalismului
  6. Creşterea productivităţii
  7. Creşterea siguranţei în funcţionarea instalaţilor de gaze
  8. Eliminarea influenţelor politice sau de grup
  9. Înfiinţarea unei instituţii independente care să activeze pe piaţa gazelor
  10. Asigurarea unui nivel minim de securitate energetică pentru România

Vehicularea acestor motive nu a încetat în cei 15 ani trecuţi. La început pentru că reprezentau deziderate împărtăşite de mulţi români, ulterior din considerentul că sunt o obligaţie a României, ca ţară membră a UE.

La mai bine de un deceniu şi jumătate distanţă, ne propunem să efectuăm o analiză a modului în care aceste deziderate au fost atinse.

  1. Preţ mic la gaze

În anul 1999 preţul mediu al gazelor la consumatorul final rezidenţial era unul reglementat având valoarea de 0,089 lei/mc cu TVA. 14 ani mai tarziu, la finele anului 2013 acesta era tot reglementat, dar valoarea acestuia este de cca. 1,62 lei/mc cu TVA. Astfel, deşi preţul gazelor naturale nu a încetat a fi stabilit administrativ, pentru această categorie de consumatori, el a prezentat o creştere de cca. 18 ori.

Preţul gazelor reglementate a crescut administrativ in 15 ani de cca. 18 ori.

 pret1

O componentă importantă a acestei creşteri se datorează importului de gaze naturale, dar mult mai intensă a fost creşterea taxelor.

pret2

  1. Reducerea costurilor la nivelul societăţilor care activează pe piaţa gazelor

Studiul Arthur Anderson realizat în anul 1995 (lucrare realizată în cadrul Proiectului de Reabilitare a Sectorului Petrolier Românesc finanţat de Banca Mondială), arăta că în decurs de 3-5 ani, Regia Autonomă a Gazelor ROMGAZ ar fi trebuit să-se restructureze şi să se organizeze în societăţi comerciale cu activitate de distribuţie, extracţie şi transport gaze naturale. Scopul acestei reorganizări avea la bază separarea costurile pe tipuri de activităţi, transparenţa costurilor şi „scoaterea la suprafaţă” a acelor costuri care sunt nejustificate sau foarte mari şi forţarea diminuării acestora.

În baza analizelor firmei Arthur Andersen, a reieşit că Regia Autonomă a Gazelor ROMGAZ trebuie să-şi menţină structura integrată pe verticală păstrându-şi cele trei activităţi de bază (explorare-producţie, transport şi distribuţie gaze). Dupa realizarea integrală a proiectului Arthur Andersen, Regia Autonomă a Gazelor se prevedea să devină o companie modernă care îşi va desfăşura activităţile de bază pe principiile unităţilor de afaceri strategice şi a celor administrative, la sediul central.

Reducerea costurilor la nivelul companiilor privatizate din sectorul gazelor naturale, nu a fost reflectată în preţul gazelor furnizate la consumatorul final.

Contrar concluzilor studiului, în anul 2000 Regia Autonomă a Gazelor se sparge în 5 societăţi comerciale, iar în anul 2005 cele doua distribuţii de gaze desprinse din ROMGAZ, DISTRIGAZ NORD şi DISTRIGAZ SUD sunt vândute către E.ON Germania şi GDF Franţa. Proprietarii celor doua societati au implementat dupa achizitie un masiv proces de restructurare şi reducere a costurilor (externalizări, reducerea numărului de angajaţi, negocierea preţurilor pentru produsele şi servicile prestate de firmele româneşti pentru acestea). Astfel, se poate aprecia că acest principiu a fost îndeplinit, însă rezultatele nu s-au reflectat în reducerea preţului la consumatorul final.

  1. Protecţia consumatorului

În ultimul deceniu legislaţia privind protejarea consumatorilor de gaze naturale s-a dezvoltat foarte mult. Au fost introduse clauze comerciale care să protejeze interesele consumatorilor de gaze naturale în: contractele cadru de servicii, contractele reglementate de furnizare, au fost aprobate standarde de performanţă în efectuarea servicilor şi furnizarea gazelor naturale la clienţi etc.

Reglementările în vigoare au mers până la obligarea furnizorilor de gaze să transmită multiple adrese pentru informarea consumatorilor.

Realitatea arată însă că toate acestea nu şi-au atins scopul. Clientul de gaze nu se simte astăzi mai protejat decât în urmă cu un deceniu. Percepţia majoritară a acestora este legată de lipsa de protecţie în raport cu furnizorul de gaze, de inutilitatea oricăror demersuri în raport cu gazele furnizate sau servicile primite, de abuzurile la care este supus de către „cei de la gaze”.

Reglementările în domeniul protecţiei consumatorilor de gaze sau modificat substanţial, fără ca în practică aceasta să determine şi o protecţie efectivă a consumatorilor de gaze.

Într-o oarecare măsură această percepţie este una întemeiată, operatorii care activează pe piaţă au reuşit să plaseze unele reglementări prin care se pot desculpabiliza prin tehnica „aruncării pisicii” de la un operator la altul. Însă lipsa unei reale şi aplicabile protecţie a consumatorilor de gaze naturale li se datorează într-o mult mai mare măsură acestora. Lipsa unei culturi la nivelul individului, dar şi a societăţilor comerciale, îi face pe aceştia să se teamă de furnizori, să refuze să acţioneze ca urmare a proprilor crezuri şi să se lase neprotejaţi.

  1. Eliminarea subvenţilor încrucişate şi a costurilor nespecifice activităţii

Eliminarea subvenţilor încrucişate între diversele activităţi din sectorul gazelor naturale, dar şi între diversele categorii de consumatori, este un principiu fundamental în Uniunea Europeană şi a fost un principiu promovat în anul 2000, odată cu lansarea liberalizării pieţei de gaze naturale din România. Acest principiu a fost corectat pe piaţa de gaze naturale din România, prin întroducerea „coşului de gaze”, un principiu prin care toţi consumatorii erau obligaţi să consume gaze naturale din import şi intern într-o proporţie similară (având în vedere preţurile diferenţiate între acestea), pentru a se evita abordarea preferenţială a unor consumatori în detrimentul celorlalţi. Această măsură, care se dorea una pe termen scurt, a suferit în timp diverse transformări, ajungând să devină un mecanism indirect, de subvenţionare a unor consumatori de către alţi consumatori.

„Coşul de gaze” a determinat consumatorii industriali să subvenţioneze consumatorii rezidenţiali şi vice versa.

Prezenţa mai multor „coşuri de gaze” pentru diverse categorii de consumatori, a determinat în fapt ridicarea preţului gazelor la consumatorii cărora li se atribuie o cantitate mai mare din componenta de import şi menţinerea preţului la cealaltă categorie (consumatorii rezidenţiali sau consumatorii industriali au trecut rând pe rând prin aceste categorii).

  1. Creşterea profesionalismului

Conform teoriei, separarea activităţilor din sectorul gazelor naturale determină specializarea persoanelor şi a societăţilor pe un domeniu îngust de activitate, determinând creşterea substanţială a profesionalismului. Concurenţa pe acelaşi sector de activitate stimulează inovativiatea şi face ca preţurile pentru servicile oferite să fie inferioare. Această teorie nu s-a întâlnit cu practica în sectorul gazelor din România.

Cererea mare de servicii în sectorul gazelor naturale, efortul redus - intelectual şi fizic - de a activa în sectorul gazelor, preţurile ridicate ale servicilor a determinat creşterea rapidă a numărului firmelor care au ajuns să lucreze în sectorul gazelor naturale, dar a determinat şi antrenarea de persoane din diverse alte domenii care şi au încetat sau restrâns activitatea, fără pregătire teoretică şi experienţă în domeniul gazelor naturale. Astfel, s-a ajuns ca mii de firme să se autorizeze şi licenţieze în sectorul gazelor naturale, reunind zecii de mii de persoane nexperimentate în această activitate.

Profesionalismul in sectorul gazelor naturale a urmat o curbă descendentă în ultimii ani.

Neînsuşirea valorilor specifice sectorului gazelor naturale, aparenţele pe care le determină acest sector faţă de dificultatea sa, lipsa timpului necesar pentru pregătirea şi instruirea noilor veniţi din alte sectoare, desfiinţarea liniei ierarhice, influenţa politicului sunt doar câteva din elementele care au determinat ca profesionalismul ultimilor ani să urmeze o curbă descendentă.

  1. Creşterea productivităţii

 

Splituirea activităţilor asigură transparenţa şi trasabilitatea acţiunilor, dar şi modul în care sunt realizate aceste acţiuni sub aspectul eficienţei, dar şi al eficacităţii. Ţintele stabilite astfel încât să fie determinabile în spaţiu, bani şi timp,determina ulterior desfăşurarea unor acţiuni care să permită depăşirea standardelor anterioare.

Productivitatea este un rezultat, o consecinţă a eforturilor depuse şi nicidecum o însuşire sau aptitudine. Productivitatea este un excelent indicator al capacităţii societăţilor din sectorul gazelor naturale de a obţine valori adăugate suplimentare coroborate cu scăderea costurilor.

Inventarea unor indicatori de productivitatea, a determinat mimarea valorii adăugate şi nu a permis scăderea costurilor în unele companii.

Perioada a fost caracterizată de un paradox: oamenii care aveau cunoştinţe au fost îndepărtaţi, pensionaţi, transferaţi etc.) pentru a fi angajaţi oameni care aveau nevoie de timp spre a ajunge la cunoştinţele celor respinşi.

Oamenii au adoptat o atitudine la locul de muncă în concordanţă cu modul propriu de percepere a mediului de muncă. Mediul instabil a distrus încrederea oamenilor în valori cum ar fi: calitate, inovaţie, creativitate, asumarea riscului, menţinerea standardelor precum şi atitudinea faţă de muncă. Munca este privită, în general, fără interes, pe cât posibil de evitat, lipsită de răspundere şi obositoare.

  1. Creşterea siguranţei în funcţionarea instalaţilor de gaze

Lipsa culturii tehnice minime în domeniul gazelor naturale, şpaga, neseriozitatea etc., au determinat abordarea unor lucrări în afara condiţilor prevăzute de normativele în vigoare. Aceste aspecte sunt sesizabile prin creşterea numărului de defecte şi a impactului acestora.

În fapt consider că separarea şi liberalizarea unor activităţi, a adus siguranţa instalaţilor, în condiţile „înzecirii” sistemelor de protecţie din actualele instalaţii, la un nivel inferior.

 

  1. Eliminarea influenţelor politice sau de grup

 

Liberalizarea pieţei gazelor a adus în fapt creşterea influenţelor politice în sectorul gazelor naturale. Oportunităţile acestor influenţe, fiind mult superioare faţă de situaţia unei societăţi integrate.

 

  1. Înfiinţarea unei instituţii independente care să activeze pe piaţa gazelor

 

ANRGN şi ulterior ANRE a fost o instituţie declarată „independentă” încă de la înfiinţarea sa, dar în fapt aceasta a răspuns comenzilor politice şi nu numai.

 

  1. Asigurarea unui nivel minim de securitate energetică pentru România

Lipsa unei strategii de securitate energetică care să cuprindă obiectivele României privind securitatea energetică, antisărăcia energetică, eficienţa energetică, rolul statului în calitate de acţionar majoritar sau minoritar la multe din societăţile din domeniul energetic, face ca noţiunea de energie să nu existe decât la timpul prezent şi trecut.

În fapt, securitatea energetică a României este astăzi una „întâmplătoare”, iar viitorul nu este „prea roz”.

*

*        *

Susţinător al principilor liberalizării activităţilor, al activităţilor transparente şi al echităţii, consider că numai modul în care au fost ele transpuse în România, complicitatea şi duplicitatea autorităţilor a determinat să se ajungă ca principii corecte să determine efecte inverse.

Ce găsim astăzi este rezultatul abordării cu mănuşi!

Participanţii din piaţă una cred şi alta spun. Convingerea că a păcăli sistemul, a te strecura pe sub lege reprezintă cheia succesului. O continuă fofilare, căutând să tragă mereu pe sfoară, deopotrivă furnizori, consumatori si autorităţi. Frica de viitor, groaza de prabuşire, fac să nu permită nici un fel de acţiuni.

Conducătorii unor instituţii din piaţa de gaze, nu cred în nimeni şi nimic, dar vorbesc cu aplomb. Cred că dacă schimbă pe ici pe colo câte ceva, fără ca cumva să se pună rău cu cineva, se va schimba ceva semnificativ de la sine. Adică totul e pe dos, rasturnat, în oglindă. Nimic pe faţă, totul pe dedesubt care să ascundă adevărul despre prezent şi viitor.

Drumul spre înţelegerea liberalismului nu poate fi uşurat pentru nimeni, fiindcă important nu este ca oamenii să se declare liberali, ci ca ei sa devină cu adevărat liberali, care gândesc şi acţionează ca atare.” Ludwig von Mises

Consider că eşecul aplicării acestor principii se datorează modelului românesc promovat de insituţii „una zicem şi alta facem”. Astfel, s-a ajuns ca românii, clienţi şi furnizori, să nu creadă în economia de piaţă de „tip România”, să nu creadă în piaţa liberalizată a gazelor. Aceştia nu simpt piaţa pentru că ea nu este vizibilă. Nu este vizibilă pentru că nu este liberă. Este o piaţă administrativă, dominată de constrângeri legislative, constrângeri instituţionale, constrângeri operaţionale, constrângeri, constrângeri, constrângeri ...!

A fi adeptul liberalizării pieţei, până la urmă înseamnă a te gândi mai mult la viitor, fără a uita totuşi trecutul, având curajul de a te lăsa purtat de idei inovatoare după trecerea lor prin analiza sustenablităţii. Amânarea realizării unei reforme reale, a pieţei de gaze din România nu va duce decât la adâncirea problemelor.

Creşterea preţului gazelor după începerea liberalizării pieţei de gaze, nu s-au datorat liberalizării pieţei, s-au datorat măsurilor administrative ale instituţilor statului.

În alte ţări politicieni responsabili şi vizionari aplicând corect principiile liberalizări pieţei de gaze (dar urmând obiectivul strategic al acestei acţiuni: echilibrarea cantităţilor de gaze disponibile pe piaţă cu posibilităţile financiare, reale, ale clienţilor de a cumpăra acele gaze), au reuşit aducerea preţului gazelor disponibile la un nivel minim posibil.

În România veşnic, politicienii nu sunt pregătiţi pentru liberalizarea pieţei gazelor naturale, instituţile nu sunt pregătite pentru liberalizarea pieţei gazelor naturale, consumatorii nu sunt pregătiţi pentru liberalizarea pieţei de gaze, cu toate acestea preţul gazelor a crescut şi va continua să crească.

Lucrurile în sectorul gazelor naturale trebuie să se schimbe !