Până şi ţăranii cumpără mâncare adusă din import. De ce se umflă consumul de alimente provenite din străinătate
0
Necesarul de consum al familiilor din micile gospodării rurale depăşeşte producţia din propria grădină chiar şi la tradiţionalele fructe, legume şi alte produse agricole, astfel că ţăranii ajung să le cumpere tot de la retaileri, pe lângă alimentele de bază. Iar comercianţii se aprovizionează cu precădere din import.
Observând creşterea fără precedent a consumului de alimente din import, într-o ţară cu potenţialul nostru agricol, ai putea crede că populaţia de la oraşe are tot mai mulţi bani şi pretenţii tot mai mari, încât preferă supermarketul în locul pieţelor agroalimentare.
Dar, de fapt, viaţa bate acest „film“ şi chiar frizează paradoxalul: până şi ţăranii se aprovizionează de la supermarket, producţia propriei grădini nefiind suficientă pentru întregul an.
„Adevărul“ vă propune o mică incursiune în această lume rurală despre care se spune oficial că trăieşte din autoconsum (în condiţii de „semisubzistenţă“) şi că ar fi locul de aprovizionare atât pentru cei ai casei, cât şi - cel puţin - pentru muşteriii de la oraş.
Despre care, adică, se crede că nu participă nici la marea producţie naţională, dar nici la marele consum naţional de produse agroalimentare.
„Şi pe iarnă, noi ce mai punem?“
Bărăganul este pe cale să redevină grânarul ţării şi chiar grânarul Egiptului, dacă avem în vedere statisticile din ultimii ani privind exportul românesc de cereale.
Locuitorii de pe-aici, însă, au loturi (grădini proprii) mult prea mici pentru acel autoconsum despre care se tot vorbeşte în analizele oficiale.
La cei mai mulţi dintre ei găseşti şi pe lângă casă, dar şi la câmp, straturi de varză, roşii, ardei, vinete, cartofi şi alte legume. Mai găseşti şi pomi fructiferi din aproape toate soiurile cunoscute pe la noi.
Cresc şi ei un porc, o pasăre, chiar o vacă... Au, adică, din ce să-şi hrănească familia, iar dacă nu din propria producţie, atunci au ce da la schimb, în cadrul bine-cunoscutului troc rural.
La prima vedere, deci, ar fi loc suficient pentru autoconsum, dar asta se întâmplă numai în lunile calde, în care toate merg în plin.
„Totul e bine până poţi lua din grădină. Dar de unde să mai pui şi pentru iarnă, dacă s-a consumat totul peste an? Acum, primăvara-vara, le avem pe toate, varză, conopidă, ardei, roşii, cartofi, morcovi, fructe, zarzavaturi - normal că nu cumpărăm de la magazin. Numai că la un moment dat se termină şi astea, şi până la urmă tot la supermarket ajungem. Şi ca să pui pentru iarnă nu te-ncurci cu 5-10 borcane de murături, bulion sau dulceţuri. Orice producţie ai avea acasă, tot de la magazin te aprovizionezi până la urmă“, ne spun locuitorii unei comune din Bărăgan.
Ei mai arată că „producem brânză şi ouă, dar un mezel pentru sendviş la copii tot trebuie să iei, apoi legumele nu ajung nici pentru consumul de peste an, ce să mai vorbim de iarnă? Vindem ce producem noi şi, cu banii, luăm ceea ce nu producem; mai dăm şi la schimb, dar în final tot la supermarket ajungem“.
Importurile, record istoric
Aşadar, nu este vorba despre acele produse de bază (zahăr, orez, ulei, dulciuri, condimente etc.) care oricum nu se obţin într-o gospodărie ţărănească, ci chiar despre tradiţionalele fructe şi legume pe care, iată, până şi ţăranii şi le procură de la supermarket. Care supermarket, aţi ghicit, se aprovizionează din import.
Aceasta ar putea fi una dintre premisele mai puţin analizate care au condus la fenomenul că România a consemnat un nou record istoric la importurile de alimente - 1,38 miliarde de euro în trimestrul I din 2016.
Pentru comparaţie, în aceeaşi perioadă din anul de „boom“ economic 2008, importurile de alimente însumau doar 800 de milioane de euro.
Comoditatea pătrunde şi în mediul rural
Şi totuşi, cum s-a ajuns în situaţia că şi gospodăriile de autoconsum ajung la mâncarea din import?
„Orice gospodărie care administrează mai puţin de trei hectare de pământ ajunge inevitabil aici, pentru că pe o suprafaţă mai mică nu poţi obţine decât culturi forţate. Şansa acestor gospodării ar fi solariile şi verdeţurile“, ne spune Costel Olteanu, preşedintele Uniunii Patronatelor cu Capital Privat - federaţie relevantă pentru sectorul agricol.
El mai arată că „în mediul rural s-a încetăţenit şi un anumit comportament, oamenilor le place să arate că au bani şi că vin de la oraş cu sacoşele pline“.
„Dar, pe de altă parte, cumpărătorii veniţi din rural (şi nu numai ei) au dobândit un fel de comoditate - nu mai merg la hală pentru carne şi la piaţă pentru legume, ci intră direct în supermarket, unde pe lângă toate aceste produse agroalimentare mai iau şi o spumă de ras, o jucărie, chiar o haină“, explică liderul patronal.
Dacă la toate acestea adăugăm şi „ingredientul“ creşterii salariilor mici, câştigate cu precădere de salariaţii din mediul rural, avem reţeta aproape completă a importurilor de mâncare accelerate chiar şi de ţăranii care ar trebui să fie susţinătorii producţiei agricole autohtone.
Comerţul tradiţional pierde teren
În România erau înregistrate, în 2014, un număr de 15.122 de firme cu sediu unic şi care activează în comerţul cu alimente, băuturi, chioşcuri şi standuri, potrivit datelor de la Registrul Comerţului şi Ministerul Finanţelor.
Cunoscute sub numele de buticuri sau chioşcuri non-stop, acestea au derulat în 2014 afaceri de 2,12 miliarde de lei, arată o analiză KeysFin.
„Sunt zone întregi din ţară neacoperite de reţelele mari, din cauza drumurilor proaste, investiţiilor reduse în logistica necesară şi, nu în ultimul rând, concurenţei acerbe făcute de buticari.
Aceştia au încă un cuvânt greu de spus pentru că, dincolo de proximitate, oferă servicii pe care supermarketurile nu le pot asigura, cum ar fi plata la salariu sau pensie, cunoscută sub numele de plată pe caiet“, au explicat analiştii.
Studiul KeysFin arată, astfel, că sectorul comerţului tradiţional începe să piardă teren încet, dar sigur.
Se încarcă comentariile...
