Ponta s-a întâlnit cu Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei. Discuţiile au vizat Conpet şi Oil Terminal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la Guvern, cu secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, cei doi discutând şi despre perspectivele de colaborare în domeniul energetic şi implicarea companiilor ruse în proiecte de transport şi stocare a resurselor energetice.

"Principalele teme ale dialogului au reflectat voinţa comună de promovare a unei etape noi în relaţiile economice bilaterale, ţinând seama de priorităţile stabilite de comisia economică mixtă, ale cărei lucrări s-au desfăşurat anul acesta la Bucureşti. În cadrul întâlnirii, au fost abordate şi perspectivele de colaborare în domeniul energetic, implicarea companiilor ruse în proiecte de transport şi stocare a resurselor energetice şi proiecte de producere de energie electrică cu impact regional", se arată într-un comunicat al Executivlui.

Ponta a menţionat oficialului rus obligaţiile României, ca stat membru al UE, în privinţa respectării legislaţiei şi politicilor europene în domeniu.

Umbra Gazprom la Oltchim

Ruşii ar fi interesaţi să investească în Oil Terminal - operatorul terminalului petrolier de la Constanţa - şi Conpet - transportatorul de ţiţei al României, la pachet cu preluarea combinatului chimic Oltchim şi a rafinăriei Arpechim, potrivit unor surse din piaţă.

Interesul pentru Oil Terminal şi Conpet vine ca urmare a planurilor ambiţioase de dezvoltare pe care le are Gazprom Neft, braţul petrolier al gigantului rus, cu societatea sârbă NIS. Aceasta a început recent să deshidă benzinării în ţara noastră.

Grupul rus TISE este unul dintre investitorii interesaţi de preluarea Oltchim din insolvenţă. TISE este o companie de producţie şi investiţii în domeniul energiei, cu capital majoritar de stat, înfiinţată în 2003 la Moscova. Între acţionarii săi se află companiile Tehnopromexport, Zarubejneft şi Zarubejneftegaz. Zarubejneft este deţinută de statul rus, în vreme ce Zarubejneftegaz este o subsidiară a Gazprom.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite