Oamenii de afaceri: Doar prin relansare se vor crea resursele pentru creşterea pensiilor

Oamenii de afaceri: Doar prin relansare se vor crea resursele pentru creşterea pensiilor

Florin Pogonaru, preşedintele AOAR

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) atrage atenţia asupra faptului că marea provocare a României pentru anul 2021 este relansarea economiei şi că numai în acest mod se vor crea resursele financiare pentru acoperirea cheltuielilor necesare creşterii nivelului veniturilor populaţiei, inclusiv ale pensionarilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Generarea unor cheltuieli bugetare nesustenabile din motive pur electorale reprezintă un factor de risc major pentru România, afirmă AOAR.

Chiar dacă alte state UE au înregistrat în 2020 creşteri mari de deficit bugetar, acestea au fost cauzate de efectele pandemiei şi nu sunt,în principal, de natură structurală, ca în cazul României.

„Deficite de 8-9% din PIB ca efect al pandemiei sau al implementării unor programe de sprijin pentru economie, cum este situaţia altor ţări europene sunt total diferite de acelaşi deficit determinat de majorarea unor cheltuieli permanente, cum e cazul României.

Pieţele internaţionale nu tolerează deficite excesive pe termen lung! Toate eforturile de reducere a costului de finanţare al României sunt compromise prin această măsură, România expunându-se riscului de scădere a rating-ului de ţară.

Spirala periculoasă poate continua cu măsuri din partea partenerilor europeni, afectarea fondurilor europene alocate României, adâncirea efectelor crizei”, arată oamenii de afaceri.

AOAR recomandă prudenţă şi responsabilitate în utilizarea logicii electorale pentru luarea deciziilor de natură economică al căror cost va fi suportat de întreagă societate şi în timp, de generaţiile următoare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările