O parte din români vor plăti două facturi la energie electrică înainte de Crăciun. Explicaţiile ANRE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contor energie electrica curent electricitate factura FOTO Shutterstock

O parte dintre români vor primi din partea furnizorilor de energie electrică două facturi în luna decembrie, fiind nevoiţi să le plătească cel mai probabil înaintea Sărbătorilor de iarnă, conform termenului scadent agreat prin contract.

Afirmaţia a fost făcută chiar de vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege într-o emisiune a Digi24, oficialul explicând că este vorba de cei pentru care nu s-au emis facturi în luna noiembrie.

„La sfârşitul lui octombrie s-a aprobat în Parlament acea OUG 118 care s-a dat de către guvern pentru compensarea facturilor la energie electrica şi gaze. S-a completat în Parlament şi s-a dispus şi plafonarea.

Deşi legea prevedea termen de 15 zile în care trebuia să se elaboreze normele de aplicare a acestei legi, acest lucru încă nu s-a întâmplat. N-avem încă norme, suntem în 24 noiembrie, şi în lipsa normelor furnizorii nu ştiu cum să factureze şi cum să aplice această lege şi unii au preferat în loc să factureze la valoarea normală prevăzută din contract încălcând legea au preferat să amâne emiterea facturilor.

Sper că cel târziu săptămâna viitoare aceste norme să apară.

Problema e că ar trebui să se aştepte aceşti clienţi cărora nu le-a venit factură că în decembrie să primească chiar două facturi. Într-o săptămână – două să vină două facturi că să recupereze acest decalaj din cauza amânării emiterii facturilor”, a declarat Zoltan Nagy.

Întrebat dacă oamenii au fost anunţaţi despre această situaţie, vicepreşedintele ANRE a răspuns că unii furnizori care au decis să amâne emiterea facturii au anunţat pe site sau au avut anunţat în presă cu privire la această decizie de a amână emiterea facturilor.

El a precizat apoi însă că ştie doar de unul singur: „Pentru ceilalţi probabil nu contează atât de mult clientul şi nu dau foarte mult pe comunicarea faţă de client”.

Întrebat dacă aceşti furnizori riscă vreo sancţiune, vicepreşedintele ANRE a precizat că omisiunea va fi sancţionată „dacă se va găsi temei legal”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite