Noi reguli privind TVA la încasare de la 1 martie. Precizările Ministerului Finanţelor

Noi reguli privind TVA la încasare de la 1 martie. Precizările Ministerului Finanţelor

Persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu a depăşit plafonul de 4,5 milioane de lei pot opta pentru aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu data de 1 martie 2021, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministerul Finanţelor aduce clarificări privind aplicarea sistemului TVA la încasare. Astfel, prin Legea nr. 296/2020, au fost modificate prevederile Codului fiscal, intenţia fiind ca, începând cu 1 ianuarie 2021, persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent şi în anul în curs nu a depăşit plafonul de 4,5 milioane de lei să poată opta pentru aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care şi-au exercitat opţiunea.
 
Cu toate acestea, nu a fost posibilă aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu 1 ianuarie 2021 în noile condiţii, întrucât în Codul fiscal există încă o serie de referiri la vechiul plafon de 2,25 milioane de lei, precum şi obligaţia de notificare pentru aplicarea sistemului în termenul de 25 ianuarie a fiecărui an.
 
Pentru respectarea intenţiei de reglementare care a stat la baza Legii 296/2020, MF precizează că a fost necesară modificarea şi a altor prevederi din Codul fiscal, modificări care s-au realizat prin OUG nr. 13/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii contabilităţii nr. 82/1991.
 
Astfel, începând cu data de 1 martie 2021, toate persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent, precum şi în anul în curs, nu a depăşit plafonul de 4,5 milioane de lei pot opta pentru aplicarea sistemului TVA la încasare. Această opţiune poate fi exercitată oricând în cursul anului.
 
Tot prin OUG nr. 13/2021 s-a instituit o regulă specială care a permis continuarea aplicării sistemului de către persoanele impozabile care ar fi trebuit să fie radiate începând cu data de 1 martie 2021 din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, în condiţiile în care acestea ar fi devenit eligibile pentru aplicarea sistemului, potrivit noilor reguli, începând cu aceeaşi dată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările