Modernizarea Elcen şi a altor unităţi de producere a energiei ar putea fi făcută cu bani europeni. Ministerul Energiei a început pregătirea legislaţiei

Modernizarea Elcen şi a altor unităţi de producere a energiei ar putea fi făcută cu bani europeni. Ministerul Energiei a început pregătirea legislaţiei

Foto:Facebook

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a aprobat, marţi, constituirea unui grup de lucru la nivelul Ministerului, care să pregătească legislaţia pentru acordarea unor fonduri de milioane de euro pentru modernizarea unităţilor de producere a energiei electrice şi termice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit Ministerului Energiei, printre obiectivele prioritare ale grupului se află şi implementarea Mecanismului 10c faza a IV- a pentru proiectele cu o valoare mai mică de 12,5 milioane de euro. 
 
Constituirea grupului de lucru care se va ocupa de elaborarea cadrului legislativ în vederea acordării fondurilor pentru investiţii este a doua etapă din cadrul unui proces început în anul 2019.
 
Sursa citată menţionează că, România a comunicat Comisiei Europene şi a publicat până în data de 30 iunie 2019
„Lista investiţiilor cu o valoare sub 12,5 milioane euro”, proiectele fiind depuse pentru Articolul 10c care depăşeau acest prag urmând a accesa Fondul de Modernizare / Articolul 10D.
 
Proiectele propuse sunt următorele:
 
Colterm: Cogenerare de înaltă eficienţă cu motoare termice în CT Dragalina Timişoara (P=1 MW) – 4, 7 milioane de euro;
 
Cogenerare de înaltă eficienţă cu motoare termice în CT UMT Timişoara (P=1 MW1) – 4,7 milioane de euro;
 
Folosirea biomasei drept combustibil adiţional la cazanele de abur existente, la CET Sud Timişoara, pentru producerea de energie în cogenerare – 1, 2 milioane de euro.
 
ELCEN: Retehnologizarea/Implementarea unei/unor capacităţi de producere a energiei termice în regim de vârf de cca. 100 Gcal/h, CTE Grozăveşti – 4,5 milioane de euro;
 
Retehnologizarea/Implementarea unei/unor capacităţi de producere a energiei termice în regim de vârf de cca. 100 Gcal/h, în CTE Bucureşti Vest – 4,5 milioane de euro;
 
Retehnologizarea/Implementarea unei/unor capacităţi de producere a energiei termice în regim de vârf de cca. 200 Gcal/h, în CTE Bucureşti Sud – 9 milioane de euro.
 
Municipiul Arad: Instalarea unei unităţi de producere combinată de căldură şi energie cu acumulator de 3000 mc la CET Hidrocarburi SA – 6,97 milioane de euro.
 
Municipiul Ploieşti: Instalarea unei turbine de gaze, cu putere 25 Mwe – 12,46 milioane de euro.
 
Vest ENERGO: Centrala cogen Bucureşti (zona Băneasa Romaero), 12MW – 12 milioane de euro;
 
Centrala cogen Bucureşti (zona Faur), 12MW – 12 milioane de euro;
 
Centrala cogen Bucureşti (zona Preciziei), 10MW – 10 milioane de euro.
 
Vimetco: Centrală de cogenerare de înaltă eficienţă de 12 MWe la ALUM S.A. – 10 milioane de euro.
 
Electrocentrale Grup: Realizarea unei Centrale Electrice Fotovoltaice cu puterea electrică instalată de până la 3 MW pe amplasamentul fostei Centrale Termoelectrice Fântânele – 2, 97 milioane de euro.
 
Municipiul Arad: Execuţie centrală termică pe biomasă, 50 MW – 10 milioane de euro.
 
Drept urmare, grupul de lucru constituit la ministerul Energiei va avea ca principal obiectiv constituirea cadrului legal incident necesar implementării Mecaniscmului 10c – faza a IV – a.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările