Miron Mitrea: Economia nu va funcţiona la fel după criză. România are un mare avantaj în lipsa infrastructurii. Ce ar trebui să facă Guvernul

Miron Mitrea: Economia nu va funcţiona la fel după criză. România are un mare avantaj în lipsa infrastructurii. Ce ar trebui să facă Guvernul

FOTO Eduard Enea

Miron Mitrea, fostul ministru al Transporturilor în Guvernul Năstase, consideră că economia nu va funcţiona la fel după criza generată de Covid-19, dar că România are un mare avantaj în lipsa infrastrurii, pe care va trebui să o construiască.

Ştiri pe aceeaşi temă

  
 Miron Mitrea a comentat situaţia economiei şi a făcut câteva previziuni şi chiar sfaturi pentru Guvernul României. El crede că în 2-3 săptămâni atenţia Guvernului ar trebui să se mute pe problemele economice. 
  
 "E un echilibru greu: cât sufoc din economie şi unde e limita să las liberă şi economia. Dacă ne oprim toţi, când ne vom întoarce să muncim nu mai avem ce. Trebuie să facă o socoteală. Primii afectaţi după turism şi transporturi vor fi cei care închiriază spaţii. Am învăţat că putem să lucrăm de acasă.  
  
 Este evident că economia nu va mai funcţiona la fel după criză. Să cerem acum Guvernului să pună bani pentru toate IMM-urile şi toate firmele ar fi o greşeală. Poate o să fie nevoie când se vor redeschide. Poate stimula anumite zone din economie. România are un mare avantaj, nu are infrastructură. Germania nu o să iasă din criză construind infrastructura, Germania a făcut asta după războaiele mondiale. România nu are infrastructură, Guvernul ar trebui să se gândească la asta de acum", a avertizat Mitrea la Realitatea PLUS. 
  
 Analistul politic Miron Mitrea a comentat şi spectrul mai larg al crizei coronavirus. Situaţia economică a României în cadrul Uniunii Europene: 
  
 "Toate ţările trebuie să se gândească la globalizare altfel, globalizam dar trebuie să putem produce şi la noi în ţara.  
  
 Vom vedea dacă Uniunea Europeană poate să fie solidară într-o criză. Primele măsuri luate de Comisia Europeană nu au fost bune, au fost concentrate pe ţările puternice: Germania şi Franţa, nici măcar la Italieni nu s-au uitat. Între timp şi-au mai revenit. Nu sunt nici pesimist, nici optimist. Uniunea nu va mai fi ceea ce este acum, înainte de criză. Au spus că eliberăm de constrângeri ţările, pot să cheltuie cât vor, să majoreze deficitele. Avem voie să împrumutăm, dar întrebarea e de unde şi în ce condiţii.  
  
 Să luăm agricultura românească: în ultimii 30 de ani am omorît, la îndemnurile Uniunii, tot ce înseamnă gospodărie românească. Globalizarea ne-a fost impusă.  
  
 La noi agricultura funcţionează bine, avem exemple de producţie în ultimii ani însă am omorît micile ferme. Nu avem o industrie alimentară aşa cum am putea să avem. E şi vina noastră a cetăţenilor. Înainte de această criză eu am cumpărat în proporţie de 90% produse alimentare online. Înainte cumpărăm fără să mă uit la brand, acum cumpăr produse romanest. Fac un apel la populaţie: dacă vreţi să ajutăm economia românească să nu între în criză atât de tare trebuie noi, cetăţenii, să cumpărăm produse româneşti", a declarat Mitrea. 
  
 Nu în ultimul rând, Miron Mitrea le-a transmis celor din Guvern că în 2-3 săptămâni ar putea să îşi mute atenţia mai mult spre economie, după ce vârful pandemiei este depăşit. 
  
 "Eu cred că Guvernul care acum e sufocat de dorinaă de a limită răspândirea Covid-19, şi e firesc, în 2-3 săptămâni ar trebui să se mute pe probleme economice. Este evident că sunt industrii cum e turismul care au intrat în criză şi nu o să iese repede. Oamenii nu vor avea încredere de mâine să meargă acolo. Avem industrii care nu vor mai fi necesare imediat. Avem nevoie de o solidaritate naţională. Să punem specialiştii şi să terminăm cu selfieuri la ministere şi atacuri politice, minciuni şi capcane întinse Guvernului. În momentul în care criză va părea că se opreşte să pregătim o serie de măsuri", a încheiat Mitrea. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: