După lansarea în primăvara acestui an a unui ghid de LOCAŢII PENTRU EVENIMENTE, METRO continuă să fie alături de industria HoReCa prin lansarea a două noi ghiduri cuprinzătoare şi extrem de utile, de TURISM şi de IGIENĂ, menite să uşureze misiunea şi să crească vizibilitatea şi profitabilitatea clienţilor METRO care deţin hoteluri şi restaurante în diverse zone ale ţării.

Odată cu lansarea Ghidului de călătorie România 2022, aflat la cea de-a doua ediţie, METRO aduce în lumina reflectoarelor potenţialul şi avantajele pe care le oferă turismului românesc, prezentând sute de obiecte turistice, unităţi de cazare şi restaurante aparţinând clienţilor METRO din toate colţurile ţării. Astfel, turismul românesc este încurajat, iar antreprenorii beneficiază de un ajutor consistent în promovarea afacerilor lor.

Destinaţiile perfecte pentru evenimente, în prim plan

Cu gândul la clienţii din industria HoReCa, dar şi la toţi cei care planifică un eveniment important şi sunt în căutarea soluţiilor ideale, METRO a lansat în primăvara acestui an şi un ghid cu Locaţii pentru evenimente, care pune în valoarea peste 200 de localuri fabuloase aparţinând clienţilor săi, care dispun de toate facilităţile necesare pentru aniversări memorabile, private sau corporate.

Igienă la cele mai înalte standarde

Pentru că mâncarea nu trebuie să fie doar delicioasă, ci şi 100% sigură, Ghidul de igienă HoReCa 2022 centralizează informaţiile de care antreprenorii din domeniu au nevoie pentru crearea, implementarea adecvată şi optimizarea celor mai stricte sisteme de control (HACCP).

Orice unitate care deţine o certificare HACCP beneficiază de garanţia respectării normelor legale impuse afacerilor din industria alimentară şi de garanţia calităţii produselor alimentare oferite. Ghidul de igienă şi curăţenie de la METRO include proceduri şi reguli detaliate care trebuie cunoscute şi respectate de personalul angajat, dar şi un plan de igienă HACCP, pentru ca afacerea ta să fie în conformitate cu legislaţia actuală.

Ghidul conţine recomandări de produse profesionale din sortimentul METRO, dar şi fişe de lucru care pot fi descărcate rapid, printr-un simplu click şi utilizate direct în locaţie.

Cele trei ghiduri sunt disponibile online în mod gratuit pe site-ul METRO, în secţiunea dedicată!