Mega Image, amendă de 2 milioane euro pentru informaţii inexacte privind preţurile. Reacţia retailerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Consiliul Concurenţei a transmis, joi, că a sancţionat Mega Image cu amendă în valoare de 10,08 milioane lei (aproximativ două milioane euro) pentru furnizarea de informaţii inexacte privind preţurile unor produse de bază, precum uleiul de floarea-soarelui.

Autoritatea de concurenţă a solicitat marilor retaileri, în cadrul unei cercetări de piaţă, o serie de informaţii referitoare la preţul mediu săptămânal de achiziţie şi de vânzare la raft pentru anumite produse de bază şi a constatat că există anumite neconcordanţe în răspunsul transmis de Mega Image, menţionează rsursa citată

Spre exemplu, în cazul preţului mediu lunar al uleiului de floarea-soarelui de 1 litru, din prima parte a acestui an, rezulta că Mega Image practica cel mai mic preţ la raft dintre retailerii analizaţi, de 3,69 de lei/litru, preţ afişat şi în aplicaţia Monitorul Preţurilor. Produsul nu se regăsea, însă, în magazine la preţul indicat.

,,Prin transmiterea de informaţii greşite, Mega Image a indus în eroare autoritatea de concurenţă, dar şi consumatorii care folosesc Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare pentru a afla unde pot găsi preţurile cele mai mici pentru produsele dorite. Am sancţionat compania pentru nerespectarea procedurilor impuse de lege şi, de asemenea, vom fi atenţi ca românii care utilizează platforma online să aibă acces, în continuare, la preţurile corecte transmise de companii", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare este o aplicaţie online, lansată de Consiliul Concurenţei, care permite consumatorilor să afle preţurile practicate de către principalii comercianţi cu amănuntul de produse alimentare. Datele din Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare sunt încărcate de lanţurile de magazine care participă la proiect: Carrefour, Kaufland, Penny, Selgros, Mega Image, Lidl, Cora şi Auchan.

Decizia de sancţionare va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial. 

Reacţia MEGA IMAGE 

„Mega Image îşi prezintă public punctul de vedere cu privire la decizia de sancţionare emisă împotriva sa de către Consiliul Concurenţei pentru o presupusă faptă de comunicare de informaţii inexacte privind preţurile unor produse de bază.

Mega Image îşi manifestă surprinderea cu privire la decizia adoptată de către Consiliul Concurenţei, care a dispus sancţionarea societăţii noastre, într-o manieră fără precedent, cu  aproximativ 2 milioane de euro, pentru o presupusă faptă de comunicare către autoritate a unor informaţii inexacte privind preţurile unor produse de bază.

Vorbim aici despre o solicitare de informaţii extrem de voluminoase, la care Mega Image a răspuns prompt şi care a presupus centralizarea unui volum considerabil de date, într-un termen foarte scurt. Au fost extrase, centralizate şi transmise către autoritate preţuri de achiziţie şi de vânzare pentru sute de linii de produse, în mai puţin de două săptămâni. Dintre toate produsele, o mică parte nu se mai livrau la depozitele Mega Image în perioada de referinţă (fiind inactive), însă puteau fi găsite în continuare de catre consumatori în reţeaua noastră de magazine, în limita stocurilor rămase. 

Din dorinţa unei comunicări cât mai transparente cu autoritatea, precum şi pentru a nu omite preţuri ale produselor care se mai puteau regăsi fizic în magazine (chiar şi în cantităţi reduse), am comunicat Consiliului Concurenţei atât preţuri pentru produse active, cât şi pentru produse inactive, oferind autorităţii chiar mai multe date decât cele solicitate, revenind ulterior cu toate clarificările necesare în acest sens. Apreciem că această acţiune nu poate fi considerată o faptă de comunicare a unor informaţii inexacte, mai ales în contextul explicaţiilor ample oferite autorităţii.

Constatăm totodată că modalitatea de comunicare a acestei amenzi a Consiliului Concurenţei către publicul larg riscă să creeze impresia greşită că societatea noastră ar fi indus în eroare consumatorii. Facem precizarea că, potrivit deciziei de sancţionare care ne-a fost comunicată astăzi, sancţiunea aplicată se referă la furnizarea de informaţii exclusiv către Consiliul Concurenţei şi care nu au ajuns în niciun fel la public, fiind destinate strict unei analize interne a autorităţii. Mai mult, până la acest moment, examinarea nu a condus la nicio concluzie formală, astfel încât să se poată afirma că datele furnizate au produs orice fel de dezinformare la nivelul autorităţii, cu atât mai puţin al consumatorilor.

De altfel, dacă sancţiunea s-ar fi aplicat pentru încărcarea de informaţii incorecte în platforma Monitorul Preţurilor, destinată consumatorilor, la care face referire comunicatul de presă al Consiliului Concurenţei, atunci amenda aplicabilă nu ar fi putut depăşi suma de 50.000 lei, conform Legii concurenţei.

Menţionăm că societatea noastră a răspuns întotdeauna cu promptitudine şi în mod eficient la o multitudine de solicitări de informaţii ale Consiliului Concurenţei de-a lungul anilor şi a contribuit voluntar la lansarea platformei Monitorul Preţurilor încă din anul 2019,  aflându-se mereu într-o relaţie de bună colaborare cu autoritatea.

Este inexplicabilă amenda record aplicată companiei noastre – care depăşeşte cu mult valoarea cumulată a tuturor amenzilor aplicate vreodată în istoria Consiliului Concurenţei pentru fapte similare. De altfel, din verificările noastre, amenzile anterioare aplicate de autoritate pentru furnizarea de informaţii incorecte au vizat doar situaţii de refuzuri sau omisiuni repetate de transmitere de informaţii, cu scopul de a le ascunde sau de a le sustrage de la aplicarea legii – ceea ce nu este în niciun caz situaţia Mega Image, care nu ar fi putut beneficia în niciun fel de furnizarea unor astfel de date. 

Evident, faţă de o astfel de decizie care deviază de la practica cunoscută şi constantă a autorităţii de concurenţă, Mega Image se vede nevoită să îşi exercite dreptul la apărare în faţa instanţelor de judecată. 

Asigurăm clienţii noştri că Mega Image acţionează întotdeauna cu bună credinţă şi cu respect faţă de consumatori şi acordă o atenţie deosebită aplicării normelor legale“.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite