Kraft poate vinde Kandia din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kraft Foods, cel mai mare producător mondial de dulciuri, pregăteşte vânzarea fabricii „Kandia Excelent“ din Bucureşti, preluată anul trecut în urma achiziţiei companiei Cadbury.

În România, pentru Cadbury lucrează aproape 700 de angajaţi, potrivit liderilor de sindicat. Comisia Europeană a aprobat preluarea Cadbury de către Kraft, pentru 13,5 miliarde de euro, cu condiţia ca grupul să vândă ulterior operaţiunile Cadbury din România şi Polonia, pentru a nu crea dezechilibre concurenţiale.

Kraft a încheiat, ieri, un acord pentru vânzarea producătorului polonez de ciocolată şi cofetărie E. Wedel deţinut de Cadbury în Polonia către grupul asiatic Lotte.

În România, surse din piaţa de profil susţin că fabrica de ciocolată va fi cumpărată de turcii de la Ulker, care deţin o unitate de producţie a biscuiţilor în localitatea ilfoveană Popeşti-Leordeni.

„Vânzarea afacerilor din România va fi abordată într-un anunţ separat, la o dată ulterioară", au declarat oficialii Kraft.

Contactaţi de „Adevărul", reprezentanţii Ulker nu au confirmat, dar nici nu au negat faptul că sunt interesaţi să cumpere fabrica din Şoseaua Viilor.

„Într-adevăr, extinderea este mereu o opţiune pentru noi. Ulker produce ciocolată în Turcia, unde deţine o cotă de peste 50% din piaţa de profil", a declarat Ender Bolat, directorul general al Ulker România.

Pe de altă parte, alţi apropiaţi ai Kraft susţin că fabrica bucureşteană ar putea fi obiectul unei tranzacţii imobiliare. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite