Grecia ar putea avea nevoie de un ajutor financiar de încă 10 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grecia ar putea avea nevoie de un al treilea plan de salvare, dar nu ar accepta noi măsuri de austeritate, potrivit declaraţiei de duminică a ministrului de Finanţe elen.

Yannis Stournaras a declarat că: „Dacă este nevoie de un alt sprijin pentru Grecia, acesta ar fi în jurul sumei de 10 miliarde de euro sau chiar mai mic decât în programele anterioare”, fiind citat de BBC.  

Grecia a primit până în acest moment o suma de aproximativ 240 de miliarde de euro ca urmare a celor două planuri de salvare.

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat, de asemenea, că trebuie acţionat cu prudenţă şi că reducerea datoriei Greciei ar duce la destabilizare a zonei euro.

Specialiştii Fondului Monetar Internaţional au estimat luna trecută că Grecia va avea nevoie de aproximativ 11 miliarde de euro în 2014-2015.

Nu este vorba despre un nou plan de salvare, ci de un pachet de sprijin economic, fără noi măsuri (n.r.- de austeritate)…până în 2016 obiectivele şi obligaţiile au fost stabilite, iar alte măsuri sau obiective nu pot fi cerute”, a declarat ministrul de finanţe grec.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite