FMI a venit în România. Discuţiile sunt axate pe deficitul bugetar şi perspectivele macroeconomice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul Monetar Internaţional (FMI) începe astăzi o misiune în care va discuta cu autorităţile române despre deficitul bugetar din acest an, perspectivele macroeconomice, planurile bugetului pe 2019 şi progresul privind reformele structurale.

Delegaţia FMI, condusă de şeful misiunii FMI pentru România, Jaewoo Lee, va fi în ţară în perioada 6-12 noiembrie, vizita servind şi ca o pregătire în privinţa misiunii de consultare pe tema Articolului IV, care va avea loc la începtul anului viitor.

„Echipa Fondului va evalua dezvoltările economice şi sociale recente, va actualiza perspectivele macroeconomice şi va discuta planurile bugetului pe 2019. Vizita va servi şi ca o pregătire în privinţa misiunii de consultare pe tema Articolului IV pe 2019, care va avea loc la începutul anului viitor”, a declarat Alejandro Hajdenberg, reprezentant rezident al instituţiei internaţionale pentru România şi Bulgaria, potrivit unui comunicat de presă.

Marţea trecută, Alejandro Hajdenberg a spus că pentru anul acesta FMI se aşteaptă la o creştere economică de 4%, relativ mică comparativ cu ce am văzut anul trecut. 

"În ceea ce priveşte deficitul de cont curent, a fost o mare deteriorare anul trecut, dar credem că va rămâne stabil pe termen mediu. Pentru acest an previzionăm un deficit bugetar de 3,6% din PIB, peste targetul de 3% din PIB”, a spus oficialul FMI, într-o conferinţă organizată de Business Review.

El a precizat că deficitul bugetar din acest an va fi unul dintre subiectele care va fi atins în timpul misiunii, respectiv să evalueze măsurile care vor duce deficitul sub 3%. 

„Proiecţiile noastre sunt făcute pe policile care vor urma. Aşadar, pentru anul viitor vedem, de asemenea, un deficit de peste 3% din PIB. Aşa cum am mai spus, vom discuta acest lucru în săptămânile care vor urma în contextul pregătirii bugetului pe anul viitor”, a mai arătat Hajdenberg, citat de Hotnews. 

Un aspect al economiei României în ultimi ani l-a reprezentat marea relaxare fiscală, iar deficitul fiscal în 2017 a fost al doilea cel mai mare din UE, fiind cea mai mare deteriorare din ultimii trei ani, consideră reprezentantul FMI.

„Mai vedem o deteriorare a compoziţiei bugetului, adică o creştere a cheltuielilor cu pensiile şi salariile. Au crescut semnificativ în ultimii anii. Deteriorarea este prociclică, însemnând că deficitul fiscal a crescut când economia a crescut destul de mult, ceea ce este de obicei diferit de cum te-ai aştepta. De obicei, când economia creşte puternic, situaţia fiscală se îmbunătăţeşte. Am văzut un declin în veniturile fiscale, în România. Am văzut tăieri de taxe, în special TVA, dar şi alte taxe au fost reduse. Reflectă unele ineficienţe în colectarea veniturilor. Investiţiile publice care sunt necesare pentru a susţine creşterea puternică pe mediu a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani, de 3,2% din PIB anul trecut”, a spus Hajdenberg. 

Potrivit acestuia, România a construit buffer-uri mari în urma crizei financiare. 

„Când timpurile sunt bune, este momentul să te pregăteşti pentru momentele când timpurile nu mai sunt bune. Aceasta este cheia evaluării noastre, să protejăm aceste buffer-uri când timpurile nu mai sunt aşa de bune. Noi vedem că actuala datorie publică, care este sub 40% din PIB, ar putea creşte la 50% din PIB în anii care vor urma”, a precizat reprezentantul FMI. 

El a reamintit că în 2017 creşterea economică a fost de 6,9%, dar a încetinit în prima jumătate din acest an.

„Aceasta s-a bazat, în principal, pe consumul privat, dar şi pe investiţiile private. De asemenea, a  mai fost impulsionată de relaxarea fiscală, creşterea rapidă a salariilor, inclusiv a salariului minim şi datorită mediului extern. Mai recent, în prima jumătate a acestui an, am văzut că a încetinit creşterea economică. A ajuns la 4% în primele două trimestre. În acelaşi timp vedem că această creştere a rezultat ca urmare a supraîncălzirii economiei. Referindu-ne la piaţa muncii, a fost o creştere rapidă a salariilor şi, în acelaşi timp, vedem că rata şomajului a scăzut şi a ajuns la 4,2% în august. Vedem, de asemenea, o creştere a ocupării care a atins nivelurile de dinainte de criza financiară”, a explicat Hajdenberg. 

Potrivit acestuia, s-a ajuns la o presiune pe piaţa forţei de muncă.

„O parte a supraîncălzirii economiei este legată de preţuri. A fost o creştere în ceea ce priceşte salariile, în special în sectorul public, dar şi în sectorul privat, parţial ca efect al efectului sectorului public, dar şi din cauza presiunii de pe piaţa forţei de muncă. Ca urmare, inflaţia a crescut semnificativ. A ajuns la 5%, dar peste ţinta BNR. Aceasta a fost provocată şi de factori externi precum creşterea preţurilor la energie şi a unor elemente care sunt dincolo de controlul Băncii Centrale. De asemenea, reflectă creşterea internă a cererii şi a economiei peste potenţial”, a mai arătat oficialul FMI. 

Creşterea puternică a economiei şi creşterea puternică a cererii au depăşit creşterea activităţii şi s-a tradus în deteriorarea contului curent spune el.

„Mai exact, am văzut o creştere a deficitului comercial. Partea bună este că finanţarea deficitului a fost destul de sănătoasă, în principal fără creare de datorie, în special prin investiţii străine directe şi a fondurilor oferite de UE. (…) Având în vedere supraîncălzirea economiei, Banca Centrală a început să reacţioneze. A început, prima dată, să reducă coridorul din jurul ratei de politică monetară, apoi crescând dobânda cheie de trei ori”, a mai spus reprezentantul FMI.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite