Evoluţia pieţei muncii în ultima săptămână: Care au fost cele mai bine plătite joburi şi în ce domenii s-au făcut cele mai multe angajări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Domeniul în care au fost făcute cele mai multe angajări, în ultmia săptămână, a fost cel al ingineriei, unde s-a înregistrat o creştere de 5% a ofertelor faţă de săptămâna precedentă, arată datele transmise de Bestjobs pentru emisiunea „Ora de profit.ro”.

Potrivit sursei citate, oraşul cel mai bun pentru cei care au căutat un job a fost Timişoara, iar angajatorul cu cele mai multe aplicări a fost o companie care oferă servicii de call-center.

Cele mai dorite domenii pentru job-uri remote au fost săptămâna aceasta vânzările, financiarul, IT-ul, ingineria şi managementul, iar jobul cu cele mai multe aplicări a fost unul de manager de operaţiuni pentru o companie de studii B2B în domeniul imobiliarelor şi pieţelor de energie, informează News.ro. 

Peste 300 de doritori şi-au depus CV-urile pentru acest job care este remote, având o ofertă salarială de 1.100 de euro pe lună.

Sursa citată menţionează că cele mai mari oferte şi cereri de job-uri au fost tot în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov şi Sibiu, în domenii ca vânzări, financiar şi management, în vreme ce la polul opus s-au situat oraşe ca Alba Iulia, Baia Mare, Galaţi, Piteşti sau Suceava şi domenii precum educaţie, agricultură şi turism.

Datele Bestjobs mai arată că, cel mai bine plătit job al săptămânii care se încheie este oferit de o companie din Germania care dezvoltă sisteme moderne de supraveghere a spaţiului aerian.

Respectiva companie recrutează un „senior software developer & architect for real-time AI image processing systems”, oferind un salariu lunar de 5.000 de euro. Postul presupune relocare în Germania.

La capitolul job-uri interesante, bestjobs a anunţat săptămâna aceasta o serie oportunităţi pentru vorbitorii de limbă germană. 

Astfel, o companie din Bucureşti recrutează un specialist costuri (salariu: 1.200 euro / lună), o companie din Sibiu caută un social media specialist (1.200 euro / lună), iar alte două job-uri sunt remote: specialist suport tehnic (1.500 euro / lună) şi un HR generalist (1.100 euro / lună).

Topul salariilor este deschis de un job de manager de produs pentru o agenţie de marketing digital, salariul fiind de 3.500 de euro pe lună. 

Pe locul doi, o companie cu sediul în Voluntari (Ilfov) caută un responsabil de procesul de reproducere la floarea soarelui pentru un producător de seminţe la nivel mondial, salariul fiind de 3.000 de euro pe lună. Clasamentul este completat de un post de recepţioner la un hotel de lux din Atena cu un salariu de 2.000 de euro pe lună.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite