Dragnea îi dă peste nas lui Iohannis cu creşterea economică: „Cât a tunat şi a fulgerat că e o tragedie, că sunt doar cifre pe hârtie“

Dragnea îi dă peste nas lui Iohannis cu creşterea economică: „Cât a tunat şi a fulgerat că e o tragedie, că sunt doar cifre pe hârtie“

Preşedintele PSD Liviu Dragnea lansează un nou atac la preşedintele Iohannis, în contextul în care Statistica a anunţat miercuri că România a înregistrat o creştere economică de 5%, în primul trimestru.

„Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii datele privind creşterea economică înregistrată în primul trimestru. Creşterea economică este de 5%! Deci prognoza noastră pe care s-a fundamentat bugetul din acest an a fost corectă. Cât a tunat şi a fulgerat Iohannis că e o tragedie, că sunt doar cifre pe hârtie şi că bugetul nu e realist. Fără să prezinte argumente serioase şi motivaţii. Realitatea este cea publicată astăzi de către INS”, a scris Liviu Dragnea, pe Facebook.

Potrivit lui, principala contribuţie la această creştere economică o au construcţiile şi investiţiile. „Încă o dovadă că măsurile pe care le-am luat pentru cei din domeniul construcţiilor au fost corecte. Conform datelor publicate astăzi de INS, în trimestrul I 2019, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de trimestrul I 2018 cu 12,5%, cea mai mare creştere după criza economică din 2009. Ce o să mai spună propaganda acum? Un lucru e cert, programul de guvernare îşi arată în continuare eficienţa iar România merge înainte pe acest drum, în ciuda celor care fac tot posibilul să ne pună piedici!”, a mai precizat Dragnea.

Conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică, economia României a crescut în primul trimestru al acestui an cu 5%, pe serie brută, comparativ cu perioada similară a anului trecut, şi cu 5,1% pe serie ajustată sezonier.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: