Dăncilă crede că taxarea pensiilor nu va avea impact social. Teodorovici abia declarase că se va aplica tuturor, pentru că altfel ar fi neconstituţional

Dăncilă crede că taxarea pensiilor nu va avea impact social. Teodorovici abia declarase că se va aplica tuturor, pentru că altfel ar fi neconstituţional

Viitoarele măsuri economice ale Guvernului vor fi luate doar după o prealabilă consultare cu partenerii sociali şi nu vor avea vreun impact asupra acestora, a declarat premierul Viorica Dăncilă. Afirmaţia a fost făcută în aceeaşi zi în care Teodorovici avansa ideea taxării tuturor pensiilor.

"Am vorbit de măsuri, măsurile economice, dar vrem să avem un dialog, să vedem impactul acestor măsuri, să vedem toţi cei implicaţi, să le cerem părerea, să discutăm cu ei. Nu vrem să luăm decizii bruşte. Aceste decizii trebuie să le luăm în urma discuţiilor cu partenerii sociali, cu cei implicaţi în aceste măsuri economice şi cred că acest lucru va lămuri foarte multe aspecte", a declarat premierul, răspunzând întrebărilor puse de Antena 3
 
Întrebată dacă planurile Guvernului în zona economică vor angrena şi măsuri cu impact social, Viorica Dăncilă a răspuns: "Nu cred acest lucru".
 
"Bine, nu putem mulţumi pe toată lumea, este normal ca atunci când iei o decizie, unii să se bucure, alţii să fie mai puţin bucuroşi. Dar este important să avem acest dialog, să ascultăm şi părerea celorlalţi, să le explicăm de ce am luat această măsură, pentru ca toată lumea să înţeleagă care este sensul în care vrem să mergem", a mai spus Dăncilă. 
 
În aceeaşi zi, aflat la Strasbourg împreună cu premierul, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a afirmat că afirmat că „taxa de solidaritate” nu se va putea aplica doar pensiilor speciale, pentru că ar avea probleme de constituţionalitate. 
 
Ministrul a precizat că se mai discută la pachet plafonul peste care pensiile vor fi considerate mari astfel încât să fie taxate, precum şi procentul taxei de solidaritate.
 
„Tot ce înseamnă pensii, pentru că trebuie să fie constituţională. Discutăm plafonul şi procentul, sunt la pachet”, a spus Teodorovici, răspunzând unei întrebări din partea HotNews
 
El a venit la Strasbourg, la Parlamentul European, împreună cu premierul Viorica Dăncilă şi alţi miniştri.
 
Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a anunţat, luni, că în şedinţa Comitetului Executiv Naţional PSD, a fost convenit, de principiu, un plafon de 10.000 de lei pentru pensiile speciale, celora care depăşesc această sumă urmând a le fi aplicată o „taxă de solidaritate”.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: