Clever Taxi pune la dispoziţia autorităţilor date GPS şi experţi, pentru revoluţionarea traficului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Clever Tech, dezvoltatoare a aplicaţiei Clever Taxi, îşi afirmă dorinţa de a se implica în proiectul guvernamental de eficientizare a mobilităţii urbane în marile oraşe ale ţării, prin încheierea unor parteneriate cu administraţia publică centrală şi locală.

Compania deţine în prezent un volum important de date GPS pe care le poate pune la dispoziţia autorităţilor şi câteva zeci de experţi care se pot implica în proiectele dezvoltate la nivel local. 

În cadrul unei întâlniri de săptămâna trecută a Grupului Naţional pentru Optimizarea PMUD, iniţiat de către Asociaţia „Oraşe în Mişcare” sub egida Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, reprezentanţii companiei Clever Tech şi-au exprimat deschiderea către dezvoltarea unor parteneriate cu autorităţile locale din cele 20 de oraşe în care funcţionează aplicaţia Clever Taxi, după modelul celui deja demarat în premieră, în municipiul Cluj – Napoca.

„Dorim să ne implicăm în rezolvarea problemelor care ţin de mobilitatea urbană şi să realizăm un parteneriat constructiv cu autorităţile publice, din mai multe motive. În primul rând, avem exact informaţia şi expertiza necesare pentru a contribui la acest proiect. Experţii noştri au reuşit să dezvolte şi să optimizeze permanent o aplicaţie folosită acum de 1.000.000 de oameni din 20 din oraşele mari, care a înregistrat peste 80 de milioane de comenzi cu un timp mediu de răspuns de 7 secunde. În al doilea rând, este o modalitate de a sublinia multipla utilitate a aplicaţiilor de tip agregator, care nu se reduce la transportul în regim de taxi. Iată că ele pot fi folosite, reconfigurate şi adaptate pentru a rezolva probleme de interes public, importante pentru toată comunitatea. Deţinem seturi importante de date, colectate timp de şapte ani, pe care le putem valorifica în folosul public, prin acest parteneriat cu administraţia”, a declarat Andrei Frunză, CEO Clever Tech. 

Iniţiat în luna februarie 2018, parteneriatul – pilot demarat la Cluj presupune din partea Clever Tech, în primă fază, furnizarea datelor de trafic necesare etapei de analiză şi realizării planului de decongestionare a traficului. În cadrul aceluiaşi parteneriat, compania va oferi sprijin autorităţilor locale pentru dezvoltarea unei aplicaţii multimodale care să integreze toate serviciile de transport din municipiul Cluj – Napoca.

Datele furnizate prin GPS pe care compania se oferă să le pună la dispoziţia autorităţilor din marile oraşe oferă informaţii privind zonele cu trafic intens, timpul de deplasare, rutele alternative, configuraţia strazilor (străzi cu sens dublu/unic), necesare identificării problemelor specifice pe care le întâmpină fiecare dintre oraşe.

Dezvoltatorul aplicaţiei Clever Taxi şi-a afirmat disponibilitatea de a completa etapa de analiză a datelor cu cele de identificare şi implementare a celor mai potrivite soluţii de fluidizare a traficului, prin efortul grupului de experţi pe care compania îl deţine.

Întâlnirea de săptămâna trecută a fost a doua din seria de reuniuni ale Grupului Naţional pentru Optimizarea Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) în România, iniţiat de către Asociaţia „Oraşe în mişcare” în cadrul proiectului european Civitas Prosperity. Grupul este susţinut de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi are drept obiectiv transformarea Planurilor de Mobilitate Urbană în instrumente eficiente de lucru, cu rezultate concrete în ceea ce priveşte calitatea mobilităţii urbane în oraşele din ţară. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite