Ce şanse are guvernul Orban să onoreze obiectivul întâlnirii dintre Klaus Iohannis şi Donald Trump, adică să crească „prosperitatea ţărilor noastre”

Viaţa politică incoerentă de la Bucureşti şi-a pus puternic amprenta asupra capacităţii Guvernului PSD-ALDE de a lua decizii competente la momentul oportun. Viitorul Executiv, conturat în jurul PNL, va trebui să standardizeze, la trei luni de la vizita preşedintelui Klaus Iohannis în SUA, noile repere menţionate în Parteneriatul Strategic. Cel mai important: exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră.

La finalul întrevederii de la Casa Albă care a avut loc pe 20 august, preşedinţii Donald Trump şi Klaus Iohannis au convenit în declaraţia comună să scoată în evidenţă „potenţialul de a creşte prosperitatea statelor noastre”.

Din text reiese că valorificarea gazelor naturale din Marea Neagră trebuie să se facă în baza unui cadru fiscal stabil, predictibil şi echitabil pentru ambele părţi şi să aibă România în centrul acestei activităţi.

După exact o lună de la vizita pe care şeful statului român a efectuat-o peste Ocean, Guvernul PSD (rămas fără ALDE, între timp) a pus în dezbatere publică o serie de modificări fundamentale ale Legii Offshore al cărei arhitect a fost Liviu Dragnea.

Eliminarea obligaţiei de tranzacţionare pe pieţele centralizate, creşterea pragului de preţ pentru impozitului pe veniturile suplimentare (nu se va percepe decât redevenţa dacă preţul va varia între 45,71 lei/MWh si 100 lei/MWh), creşterea nivelului deducerii investiţiilor din segmentul upstream şi eliminarea utilizării preţului de referinţă în determinarea bazei de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentare sunt propunerile esenţiale pe care guvernul Orban le va moşteni de la guvernul Dăncilă.

Industria de profil a apreciat schimbarea de optică a Executivului PSD. Dar, privind mai atent, pare că o bună parte din aceste modificări intră în contradicţie atât cu o serie de obiective enunţate de preşedintele Klaus Iohannis în programul său prezidenţial cât şi cu viziunea viitorului premier Ludovic Orban atunci când vine vorba despre modelul unui regim de taxare eficient.   

Eliminarea obligaţiei de tranzacţionare a gazelor pe bursele româneşti loveşte în esenţa ideii de hub

Atât în campania prezidenţială din 2014 cât şi în cea din această toamnă, preşedintele Klaus Iohannis a indicat în ambele programe prezidenţiale faptul că susţine oportunitatea ca România să devină un hub energetic.

Pilonii acestui obiectiv sunt creşterea gradului de interconectare regională pentru a avea acces la o capacitate de import suplimentară şi diversificată, o producţie locală robustă, lichiditatea pieţelor centralizate şi creşterea capacităţii de stocare.

Aceste măsuri ar contribui la dezvoltarea unei pieţe regionale bine integrate de gaze naturale, unde securitatea energetică este consolidată prin respectarea regulilor de piaţă, asigurând în acest fel alimentarea fizică adecvată cu gaze naturale.

În realitate, producţia românească de gaze naturale este în scădere iar creşterea volumelor de import, însoţite de volatilitatea crescândă a deciziilor politice, arată o nevoie urgentă de remediere a prevederilor din OUG114 şi OUG19, mai ales că România este şi în plină procedură de infringement.

Dar, în loc să consolideze piaţa internă de gaze naturale pentru a evolua spre o mai mare flexibilitate şi să îmbunătăţească modelele de tranzacţionare, Guvernul PSD s-a gândit că ar fi mai bine să elimine cu totul posibilitatea ca producţia offshore să fie comercializată pe bursa românească.

Practic, fostul Executiv a ignorat o condiţie esenţială pentru consolidarea securităţii energetice a României şi stabilirea unui hub energetic, asumându-şi riscul ca unul dintre actori să se folosească de o eventuală poziţie dominantă şi să distorsioneze, astfel, concurenţa.

În plus, prin această propunere a creat instrumentul prin care orice Guvern, de orice culoare politică ar fi, să poată reveni oricând la un preţ reglementat la producţie şi după expirarea termenului enunţat în OUG114 şi OUG19.

Regim fiscal diferit între onshore şi offshore

Guvernul PSD a propus o abordare diferită pentru valorificarea noilor descoperiri de gaze naturale, oferind un regim de taxare mai prietenos pentru producătorii din offshore în comparaţie cu cel din onshore.

În loc să abordeze unitar acordarea unor stimulente care să încurajeze investiţiile în exploatarea de noi zăcăminte indiferent dacă sunt din onshore sau offshore, Guvernul României a vrut să introducă o nouă felie de fiscalitate. La fel, propunerea ca intervalul de preţ al producţiei situat între 45.71 de lei/MWh si 100 lei/MWh să nu fie taxat suplimentar creează un regim diferit între cele două tipuri de producţie.

Interesant va fi cum se va poziţiona un guvern PNL faţă de aceste propuneri. Pe de-o parte, Ludovic Orban afirma în vară că neutralitatea fiscală este un principiu fundamental şi că orice venit trebuie impozitat. Pe de altă parte, preşedintele Klaus Iohannis aminteşte în programul prezidenţial că exploatarea perimetrelor din Marea Neagră trebuie să se facă în condiţii „win-win”.

Ce şanse sunt pentru noi negocieri pe marginea Legii Offshore

La prima vedere, este greu de crezut că liberalii şi-ar dori să-şi asume costul electoral şi să defileze cu propunerea guvernului PSD de modificare a Legii Offshore, unul pe care l-au considerat toxic pentru România şi pe care l-au acuzat în dese rânduri pentru eşecul înregistrat în negocierile cu producătorii din Marea Neagră.

Asta înseamnă că liberalii vor trebui să poarte un nou set de discuţii cu investitorii în condiţiile în care Executivul condus de Ludovic Orban nu se va baza pe o largă susţinere parlamentară, va fi minoritar şi se va afla, poate, într-o situaţie mai dificilă decât cea a guvernului tehnocrat din 2016. Nu numai că va avea un mandat limitat până la organizarea alegerilor parlamentare la termen, dar va trebui să atenueze impactul unei interacţiuni cu un Parlament deosebit de fragmentat.

Va fi o mare provocare, în condiţiile în care obiectivele de guvernare ale lui Ludovic Orban sunt pe termen scurt şi privesc, în mare, restabilirea echilibrelor macroeconomice. Acest lucru poate însemna că bugetul pe 2020 va trebui peticit şi la anul cu bani de la companiile de stat din energie, de exemplu, fapt ce va pune presiune pe investiţiile în proiecte energetice de interconectare regională.   

Vor avea, însă, liberalii capacitatea de a obţine o majoritate suficientă în Parlament pentru a aduce modificări la Legea Offshore fără un cost electoral de amploare? Stabilitatea şi predictibilitatea cadrului fiscal, dorinţa arzătoare a producătorilor din Marea Neagră, nu pot fi obţinute prin ordonanţă de urgenţă, ci printr-o lege care să treacă de Parlament.    

Cert este că Parlamentul se va dovedi nefuncţional în anul următor, mulţi aleşi vor fi ocupaţi să-şi securizeze şansele de a fi pe liste în toamna lui 2020 iar dezbateri fundamentale precum securitatea energetică a României sunt sortite eşecului.

Cu cât Guvernul viitor va trebui să interacţioneze mai mult cu Parlamentul pentru a obţine sprijin pentru reforme substanţiale, cu atât şansele de a îndrepta greşelile făcute de vechea guvernare vor scădea, pentru că majoritatea de la moţiunea de cenzură care a dat jos guvernul Dăncilă nu va fi şi aceeaşi care va susţine Guvernul Orban.   

Eliminarea prevederilor din OUG114 şi OUG19 pare să genereze un oarece consens politic şi constituie şi un obiectiv enunţat de noul guvern care poate fi realizat.

Înlăturarea reglementărilor care au distorsionat piaţa de energie trebuie să reprezinte motive îndeajuns de convingătoare pentru o decizie finală de investiţie în Marea Neagră. Altfel, România va consemna şi în anul 2020 încă o şansă ratată pentru valorificarea noilor zăcăminte de gaze naturale descoperite. S-ar putea să nu fie, însă, suficient a invoca greaua moştenire atunci când cineva va trebui să explice de ce România îşi va adânci dependenţa de importurile de gaze ruseşti.