Bode: 46 km de autostradă au fost daţi în trafic. Vom da încă 43 până la finalul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Bode FOTO Inquam Photos / Dan Porcutan
Lucian Bode FOTO Inquam Photos / Dan Porcutan

Ministrul Transporturilor Lucian Bode a prezentat marţi un bilanţ al evoluţiilor în domeniu de anul acesta. Astfel, au fost daţi în trafic 46 de kilometri de autostradă, inclusiv lotul-muzeu Lugoj - Deva 3, iar până la finele anului mai urmează încă 43 de kilometri.

„Am reuşit în acest an să menţinem toate şantierele deschise, am deschis noi şantiere. Am revitalizat proiecte esenţiale peste care se aşternuse praful în sertarele companiilor din minister. Din noiembrie 2019 s-au dat în trafic 46 km de autostradă, inclusiv lotul muzeu Lugoj - Deva 3. Până la sfârşitul anului vom da în trafic înca 43 km, Sebeş - Turda lotul 1, VO Bacău şi Râşnov  - Cristian. Ne-am propus să dăm în folosinţă încă 172 de km de variante ocolitoare: în total 315 km de autostrăzi, drum expres şi variante ocolitoare anul acesta”, a spus Bode, într-o conferinţă de presă.

Potrivit lui, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC) a emis, până în luna noiembrie 2020, ordine de începere a lucrărilor pentru obiective însumând aproximativ 131 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres, variante ocolitoare, drumuri naţionale, de aproape 3 miliarde de lei, iar până la sfârşitul anului ar putea fi emise ordine de începere a lucrărilor pentru alţi circa 45 de kilometri, în valoare de circa un miliard de lei.

„Până în luna noiembrie 2020, au fost emise ordine de începere a lucrărilor pentru obiective însumând aproximativ 131 de km de autostrăzi, drumuri expres, variante ocolitoare, drumuri naţionale în valoare de aproximativ 3 miliarde de lei. Credem că, până la finele anului, vom reuşi să emitem ordine de începere e lucrărilor pentru încă aproximativ 45 de km de autostradă, drumuri expres, variante ocolitoare în valoare de aproape un miliard de lei. Până la finalul acestui an, se va lucra aşadar pe încă 180 de km de reţea de drumuri în plus faţă de momentul noiembrie 2019, valoarea totală a lucrărilor ridicându-se la aproximativ 4 miliarde de lei”, a afirmat Bode.

Şeful de la Transporturi a precizat că, în perioada ianuarie - octombrie 2020, au fost încheiate proceduri de achiziţie publică şi semnate contracte noi pentru proiecte de investiţii (contracte de proiectare şi execuţie în domeniul rutier) a căror valoare se ridică la aproximativ 8,5 miliarde de lei, însumând 436 de kilometri, din care 192 km de autostrăzi şi drumuri expres.

„Diferenţa până la 436 (de kilometri,n.r.), respectiv 244 de km, fiind modernizarea drumurilor naţionale şi a variantelor de ocolire”, a subliniat oficialul.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite