Aproape un sfert din angajaţi îşi caută noi locuri de muncă. Care sunt cele mai dorite joburi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
locuri de munca angajari cereri anunturi

Aproape un sfert din angajaţi îşi caută noi locuri de muncă, arată datele furnizate de una dintre cele mai folosite platforme de recrutare, publicând lista domeniilor cele mai dorite de aplicanţi.

Luna iunie a marcat un record absolut pe piaţa muncii, cu peste 1,2 milioane de aplicări pentru locurile de muncă disponibile pe eJobs.ro. Acest nivel este cu 20% mai mare decât cel din luna mai a acestui an şi cu 35% peste nivelul atins în luna iunie a anului trecut.

”În luna mai, atunci când am ieşit din starea de urgenţă şi companiile au reînceput să angajeze, ne aşteptam la o explozie a numărului de aplicări, mai ales în condiţiile în care, într-un timp foarte scurt, aproximativ 500.000 de români au rămas fără job. Cu toate acestea, dorinţa puternică a românilor de a-şi schimba locul de muncă s-a văzut şi în iunie, ba chiar mult mai pronunţat decât în luna anterioară şi am ajuns la cel mai mare număr de aplicări din istoria eJobs – 1,2 milioane. Din fericire, şi numărul de joburi a crescut semnificativ în iunie, cu un plus de 35.000 faţă de luna precedentă”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Cele mai multe aplicări au vizat joburile din Bucureşti (aproximativ 700.000 de aplicări), unde, de altfel, este şi cea mai extinsă ofertă pentru candidaţi. Următoarele oraşe au fost Cluj Napoca (peste 200.000 de aplicări), Timişoara (172.000 de aplicări), Iaşi şi Braşov (ambele cu aproximativ 160.000 de aplicări).

Domeniile către care s-au îndreptat cei mai mulţi dintre candidaţi au fost Retailul, Prestări servicii, Call Center / BPO, IT / Telecom şi Bănci / Servicii financiare. Faţă de lunile trecute, se observă o scădere a interesului pentru domenii precum Medicină sau Farma, dar şi o revenire considerabilă a celor care caută un loc de muncă în Turism şi HoReCa.

”Foarte interesant este că vedem o creştere spectaculoasă a numărului de aplicări pe segmentul de vârstă 18-24 de ani, care, până nu demult, era devansat de categorii superioare de vârstă. Se confirmă faptul că această perioadă a fost o trezire la realitate pentru mulţi tineri, care au decis să nu mai amâne prima angajare şi să aibă o abordare mult mai matură faţă de viitoarea lor carieră. Astfel, se angajează nu doar mai mulţi, ci şi mai repede decât până acum”, explică Bogdan Badea.

Cu toate acestea, categoria de vârstă cu cel mai mare număr de aplicări este cea reprezentată de candidaţii între 25 şi 35 de ani, care doar în luna iunie au avut aproape 500.000 de aplicări. Peste 300.000 de aplicări au venit din partea celor cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, aproape 200.000 de la cei între 36-45 de ani şi aproximativ 15.000 au fost aplicările tinerilor sub 18 ani.

”A fost un an atipic şi continuă să fie la fel. Vara era, în general, un sezon al exploziei de aplicări şi angajări pe un singur domeniu - Turism / HoReCa. Acum, nu doar toate domeniile sunt în priză, ci şi candidaţii. Cele 1,2 milioane de aplicări sunt cu atât mai spectaculoase, ca cifră, cu cât au loc într-o lună de vară, atunci când, în mod traditional, candidaţii, şi mai ales cei foarte tineri, intrau într-o oarecare stare de latenţă şi amânau căutarea unui job pentru toamnă”, mai spune Bogdan Badea.

În acest moment, peste 20.000 de locuri de muncă pentru Romania şi străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite