5 motive pentru care preţul aurului va ajunge la 5000 de dolari uncia
0Lumea financiară se află deja în faţa celui de-al doilea Lehman Brothers, doar că, de această dată “butoiul cu pulbere” nu este reprezentat de creditele sub-prime, ci de datoriile suverane. Iar un astfel de eveniment nu poate decât să dea un impuls suplimentar trendului secular de creştere pe care metalul preţios se află.
În 2001, aurul se tranzacţiona la nivelul de 255 de dolari pe uncie. În următorii opt ani preţul acestuia a crescut de patru ori (sau cu 400%) până la nivelul de 1100 de dolari pe uncie. Câţi investitori anticipau oare acest trend? Mai mult, după minimele atinse în 2001, aurul a înregistrat în mod constant creşteri de la un an la altul. În ultimii 10 ani, aurul a fost, fără nici o exagerare, afacerea secolului.
A depăşit în randamente toate mărfurile, petrolul, obligaţiunile corporative ale marilor companii americane, obligaţiunile de stat ale SUA, şi da, nu în ultimul rând, randamentele înregistrate de indicii bursieri americani.
Randamente superioare
Un calcul simplu arată că 100 de dolari investiţi în urmă cu 10 ani, ar fi însemnat acum circa 400 de dolari în aur, 357 de dolari în mărfuri (calculat în funcţie de indicele GSCI Enhanced Total Return Index), 268 de dolari în petrol, 190 de dolari în obligaţiuni corporative, şi doar 90 de dolari în acţiuni americane. Prin urmare, investită în acţiuni, suta de dolari din 2001 ar mai fi adus astăzi o pierdere de 10 dolari.
Când preşedintele Nixon a rupt legătura dintre aur şi dolar în 1971, metalul galben sărise deja de la nivelul fix de 35 de dolari pe uncie la 42 de dolari. Iar în următorii zece ani aurul a ajuns la 850 de dolari pe uncie, aducând investitorilor un randament de 2400%. Probabil că în 1970, orice eventuale previziuni care ar fi dat o astfel de ţintă, ar fi fost cam tot atât de ridiculizate pe cât sunt acum cele care vorbesc acum acum de 2000, 3000, 4000 sau 5000 de dolari pe uncie.
Citeşte despre cum au devenit băncile centrale cumpărători neţi de aur în timpul crizei
Desigur, nu putem avea nici o garanţie că spectacolul dat de aur de-a lungul anilor ’80 se va repeta. Dar totuşi, o serie de calcule relativ simple, ne pot da serios de gândit. Astfel, dacă luăm nivelul maxim de 850 de dolari pe uncie atins de aur în 1980, şi îl ajustăm cu inflaţia înregistrată în ultimii 30 de ani, ajungem la concluzia că un preţ relativ corect pe uncia de aur s-ar situa în jurul valorii de 2400 de dolari.
Deasemeni, dacă luăm ca reper acea creştere de 2400% înregistrată de metalul preţios în anii ’70, putem vedea că, de la minimele de 255 de dolari pe uncie atinse în 2001, o creştere de 2400% ar propulsa preţul metalului preţios către valoarea de 6120 de dolari pe uncie.
Dar aceste calcule pot părea superficiale. Doar că, ele sunt susţinute şi de o serie de aspecte fundamentale, deloc de neglijat.
5 motive pentru care preţul aurului va creşte
1. Inflaţia. După anul 2008, panica a aruncat pieţele de acţiuni şi de mărfuri într-un adevărat haos, şi a determinat discuţii contradictorii aprinse pe tema inflaţiei sau deflaţiei care vor lovi lumea în cele din urmă.
Trebuie avut în vedere faptul că din 2001, în contextul unei inflaţii oficiale de doar 2,5% aurul a avut o creştere de peste 400%. Şi în condiţiile în care FED-ul este de aşteptat să menţină ratele dobânzilor în continuare aproape de zero, uşa este larg deschis pentru o inflaţie galopantă.
În acelaşi timp, măsurile de quantitative easing din întreaga lume, ce au avut ca obiectiv prevenirea unei recesiuni catastrofale, a făcut masa monetară a Statelor Unite să explodeze. Iar la nivel global, băncile centrale au lansat programe de stimulare economică în valoare de peste 12.000 de miliarde de dolari (12 trilioane). Aproape că nu mai există nici un dubiu că inflaţia va câştiga până la urmă lupta cu deflaţia.
2. Explozia cererii. Mari instituţii financiare – fonduri de hedging sau de pensii – alocă tot mai mulţi bani plasamentelor în metalul preţios. La fel fac şi tot mai mulţi investitori individuali.
Iar proliferarea fondurilor ce oferă investitorilor de retail oportunitatea de a investi în aur este cea mai bună dovadă. Spre exemplu, SPDR Gold Trust (tranzacţionat pe NYSE sub simbolul GLD), cel mai mare fond cu activul de bază pe metalul preţios (circa 1100 de tone), este în acelaşi timp şi cel de-al şaselea cel mai mare deţinător de aur fizic la nivel global.
Iar statisticile World Gold Council (organizaţie a producătorilor de aur) arată că cererea de aur fizic a crescut cu 15% în cel de-al treilea trimestru al anului trecut. Cea mai mare cerere de aur venind din Asia, unde există o adevărată cultură pentru metalul preţios, şi care în acelaşi timp este o zonă aflată într-o perioadă de explozie economică. Iar China, care duce o politică oficială ce încurajează populaţia să deţină aur este pe cale de a depăşi India, până acum ţara din care venea cea mai mare parte a cererii de aur din partea persoanelor fizice.
3. Băncile centrale – cumpărători neţi de aur. Anul trecut, India a cumpărat nu mai puţin de 200 de tone de aur de la FMI. Dar mai important este faptul că băncile centrale s-au transformat din vânzători neţi în cumpărători neţi de metal preţios.
BlackRock Inc – unul dintre cei mai mari administratori din întreaga lume susţine că 2009 este momentul care a marcat cotitura făcută în acest sens de băncile centrale.
4. Războiul valutar. Statele PIIGS nu sunt deloc într-o formă prea bună, iar deciziile luate de BCE în vederea susţinerii acestora nu sunt de natură a linişti pe cei care dau semne că încep să-şi piardă încrederea în “fiat-money” (bani de hârtie, sau bani fără nici o acoperire).
În acelaşi timp, SUA şi Anglia se luptă din greu cu aceeaşi problemă – a încrederii în valutelor proprii – în condiţiile în care banii nu sunt altceva decât nişte bucăţi de hârtie susţinute doar de încrederea populaţiei în emitent şi în sistemul financiar-bancar. În acest context, eventuale noi reduceri ale ratingurilor unor economii mari, ar putea fi declanşatorul crizei de încredere, iar aurul, singurul activ care a făcut dovada că îşi poate păstra valoarea de-a lungul întregii istorii a omenirii, va fi împins în sus de goana după “refugii”.
5. “Gold-mania” încă nu a început. Orice bubble are trei etape: în prima etapă se va produce o devalorizare masivă a monedelor. În cea de-a doua etapă vom asista la creşterea explozivă a preţurilor, iar în cea de-a treia etapă vom asista la “mania” investiţiilor în aur.
Să nu uităm că în prezent, capitalizarea totală a companiilor din industria auriferă abia dacă ajunge la nivelul capitalizării WallMart (circa 210 miliarde de dolari) – ceea ce lasă mult loc de creştere. Astfel că, nivelul de 5000 de dolari pe uncie nu mai pare chiar imposibil, ci, din ce în ce mai probabil să poată fi atins.
Se încarcă comentariile...
