Şova a propus FMI scoaterea unor companii de sub management privat, însă finanţatorii internaţionali au refuzat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Şova, ministrul Transporturilor, a cerut FMI scoaterea unor entităţi din transporturi de sub management privat, întrucât au existat cazuri în care managerii nu au respectat hotărâri ale Adunării Generale a Acţionarilor luate în conformitate cu acordul cu Fondul, însă răspunsul finanţatorului extern a fost negativ.

„Am arătat Fondului Monetar Internaţional, în întâlnirea pe care am avut-o, că au fost foarte multe situaţii în care managementul privat al companiilor nu a respectat hotărârile adunării generale ale acţionarilor, luate în conformitate cu înţelegerile şi cu angajamentele luate de Guvernul României faţă de Fondul Monetar Internaţional prin intermediul scrisorilor de intenţie. Am spus că este foarte dificil să-mi ceri să respect anumite lucruri atât timp cât managementul privat asupra căruia eu, ca ministru, nu am nicio putere, refuză să facă anumite lucruri, şi da, am spus că din punctul meu de vedere, personal, deci nu este un punct de vedere oficial al Guvernului, există cel puţin câteva entităţi din domeniul transporturilor care ar trebui scoase de sub managementul privat“, a declarat  Dan Şova, potrivit Mediafax.

Răspunsul FMI nu a fost pozitiv, a completat ministrul.

„Ca atare, nici nu cred că voi face ceva în perioada următoare, pentru că nu am nicio posibilitate“, a concluzionat Şova.

Transporturile au schimbat în ultima perioadă, în AGA, conducerea mai multor companii din subordine, precum CFR Marfă, Aeroporturi Bucureşti sau Tarom.

Ministerul comunica la începutul lunii mai, pentru Mediafax, că pe perioada mandatului lui Şova la conducerea instituţiei, început în martie, au fost schimbări de management la AACR, CFR SA, ISCTR, ARR, CFR Marfă şi ROMATSA.

Managementul privat la companiile de stat a fost introdus la solicitarea FMI, principiile guvernanţei corporative fiind stabilite prin OUG 109/2011.


Mai puteţi citi: 

[<a href="//storify.com/adinavlad/management-privat" target="_blank">View the story "Management privat " on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite