Sondaj. Banii, principala îngrijorare a românilor. Ce venit consideră că le aduce linişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sondaj ires bani

Banii reprezintă principala îngrijorare a românilor la începutul anului 2019, iar mulţi consideră că un venit lunar de până în 2.000 de lei este suficient pentru a se putea considera liniştiţi, arată un sondaj IRES.

Lipsa banilor, nesiguranţa zilei de mâine, devalorizarea banilor, nivelul de trai / sărăcia, nivelul scăzut al salariilor şi pensiilor sunt îngrijorările prezente, la începutul anului 2019, în rândul a peste 30% dintre români. Acestea sunt urmate de îngrijorări care au la bază starea de sănătate (12%), dar şi de cele legate de situaţia politică din ţară (12%).

Banii – foarte necesari

6 din 10 români cred că banii sunt foarte necesari în viaţa de zi cu zi, percepţia fiind distribuită omogen în toate categoriile socio-demografice.

Banii – direcţionaţi preponderent spre traiul zilnic

În timp ce 13% dintre români spun că banii pe care îi au le sunt suficienţi atât pentru traiul zilnic şi cheltuieli, dar şi pentru economii şi investiţii, 17% spun că nu le sunt suficienţi pentru traiul zilnic. Cei mai mulţi dintre participanţii la studiu – 36% - spun că banii le ajung doar pentru traiul zilnic.

Un sfert dintre români se consideră săraci

Atunci când sunt puşi să se autopoziţioneze în raport cu banii pe care îi deţin pe scala bogat-sărac, aproape un sfert dintre români se definesc ca fiind săraci, iar restul spun despre ei că nu sunt nici bogaţi, nici săraci. Doar 1% dintre respondenţi se autoevaluează ca fiind bogaţi. Percepţia sărăciei este direct proporţională cu vârsta - ponderea celor care cred despre ei că sunt săraci fiind mai ridicată în rândul vârstnicilor, dar invers proporţională cu nivelul de educaţie.

Cum îi văd pe ceilalţi?

Factorul distanţă socială este interesant perceput în evaluarea statusului financiar. Cu cât creşte distanţa socială faţă de indivizii la care se raportează, creşte tendinţa de a-i evalua pe ceilalţi mai săraci în raport cu propria persoană. Nu acelaşi lucru se întâmplă când vine vorba despre şefi care sunt evaluaţi superior din punct de vedere financiar.

Mai mulţi au datorii decât datornici

O cincime dintre respondenţi susţine că există oameni care le datorează bani, iar 3 din 10 au o datorie neplătită, dar profilul îndatoraţilor cu cel al respondenţilor care i-au împrumutat pe alţii este similar.

Banii care aduc liniştea

Un venit lunar personal de până în 2.000 de lei este considerat suficient de către o treime dintre români pentru a se putea considera liniştiţi din punct de vedere financiar.

Suta de mii de euro

Deşi, din perspectiva valorii şi a raportării la noţiunea de bogăţie, suma de 100.000 de euro este una modestă, totuşi este semnificativă din perspectiva celor mai mulţi dintre România, iar acest aspect este sesizabil din întrebuinţarea pe care ar da-o acestei sume. Destinaţiile principale ale acestei sume de bani sunt concentrate pe zona familială: o cincime dintre români i-ar da familiei, în timp ce altă cincime ar achiziţiona o locuinţă sau un teren.

Consum de servicii financiare

Proporţia celor care au economii în bănci este scăzută: 14% au un cont de economii.

Deşi statisticile oficiale spun că puţin peste 10% din populaţia adultă beneficiază de o asigurare de viaţă (conform ASF), potrivi respondenţilor în mai bine de un sfert dintre familiile din România există o astfel de asigurare.

Aproape un sfert dintre români susţin că au o asigurare facultativă de pensie.

Românii şi băncile

Relaţia românilor cu băncile rămâne una conservatoare.

Mai mult de jumătate dintre participanţii la studiu declară că nu au nicio relaţie cu vreo bancă din România.

Pe acest fond, încrederea în bănci este scăzută. Însă respondenţii care folosesc servicii bancare le evaluează în termeni pozitivi.

Pentru plăţile la comercianţi doar 35% dintre români folosesc cardul şi / aplicaţiile mobile, în timp ce pentru a cumpăra online procentul este şi mai scăzut – 22%, alternativa în acest caz este de a plăti, în numerar, la livrare.

Profilul românului care foloseşte cardul / aplicaţiile mobile pentru plăţi la comercianţi: bărbat, tânăr, cu studii superioare, din mediul urban, din Transilvania şi Banat.

Comportament de consum 2019 vs. 2018

Autoturismul – este pe primul loc în topul achiziţiilor importante personale în 2018 şi rămâne la fel şi în 2019.

Locuinţa se poziţionează în centrul achiziţiilor familiale în 2018, dar şi pentru 2019.

Economiile românilor = bani pentru zile negre

Comportamentul de economisire este unul destul de redus, dacă ne referim la întreg eşantionul. Este direct proporţional cu educaţia respondenţilor şi invers proporţional cu vârsta, datele arătând că exist o tendinţă crescută de economisire în rândul tinerilor între 18 şi 35 de ani.

Împrumuturi de la familie şi cunoscuţi, mai puţin de la bănci

Atunci când vorbi despre împrumuturi, un sfert dintre români spun că au împrumutat bani de la bancă, dar mai mulţi sunt cei care au împrumutat de la membrii familiei sau chiar de la prieteni şi cunoscuţi, iar pentru 2019 tendinţa este de a scădea nivelul îndatorării, cel mai mult în cazul băncilor.

Banii virtuali – o necunoscută

Chiar dacă peste jumătate dintre respondenţi spun că au auzit despre monede virtuale, atunci când sunt rugaţi să numească  astfel de monedă, singura cunoscută este Bitcoin.

Euro – încredere limitată

Peste jumătate dintre români spun că au încredere multă şi foarte multă în  moneda euro, un sfert spun că au încredere puţină, iar 12% declară că nu au deloc încredere în moneda unică europeană.

În timp ce aproape 6 din 10 români apreciază trecerea României la Euro ca fiind un lucru bun, 29% cred că această măsură este un lucru rău. 

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 972 indivizi de 18 ani şi peste, la nivel naţional, în perioada 7 – 10 ianuarie 2019. Chestionarele au fost aplicate prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Studiul a fost realizat pentru Sinteza.

Studiul de faţă a fost realizat la început de an, după sărbătorile de iarnă, într-o perioadă în care discuţiile pe teme financiare din spaţiul public au fost destul de intense în contextul măsurilor fiscale anunţate de Guvern la finele lui 2018.

 

IRES Românii şi banii lor -... by on Scribd

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite