Sfârșitul unei cunoscute fabrici de bere din România. Cândva exporta, acum a închis producția definitiv

0
Publicat:

O fabrică cu tradiție în România, Martens Galați, fondată în anul 1978, a închis producția, după 44 de ani de funcționare. Compania, listată pe bursă din 1997, a anunțat în mai 2023 că se va ocupa în continuare de distribuție.

Fabrica de bere cu tradiție, închisă FOTO: Martens/Facebook
Fabrica de bere cu tradiție, închisă FOTO: Martens/Facebook

Fabrica de bere din Galați a fost înființată în urmă cu aproape cinci decenii, iar printre brandurile cunoscute pe care le-a produs și comercializat, inclusiv în marile lanțuri de retail, se numără MaDonna (cu coriandru şi coajă de portocală), Postăvaru și Drive, Hora Unirii, Ploll , Lup sau Ștefan cel Mare.

Calea exportului a fost luată ani la rând de berea fără alcool Driver, principala destinație de export fiind Egiptul, în timp ce americanii iubeau berea Ploll și „Ștefan cel Mare”.

În anul 1998, Martens Brewerij a preluat pachetul majoritar de acțiuni al fabricii. Istoria Martens Brouwerij începe încă din anul 1758, în Bocholt, Belgia.

„Au trecut de atunci peste 250 de ani, iar tradiția a fost transmisă de-a lungul a opt generații. În tot acest timp, valorile lor au rămas neschimbate: au transformat artă fermentării unor ingrediente simple și naturale în artă de a da prilej oamenilor de a împărți un moment de bucurie împreună. (...) În prezent suntem alături de consumatori împreună cu partenerii noștri din retail, cu care am dezvoltat produse competitive și corecte la un preț accesibil. În același timp, suntem datori să împărtășim o parte din moștenirea belgiană în arta fabricării berii. Pentru a îndeplini acest deziderat, am dezvoltat si o categorie de beri speciale”, arătau cei de la Martens, într-o prezentare făcută pe pagina de Facebook.

Martens Galați se întinde pe o suprafață de 5,5 hectare, iar în urmă cu 10 ani avea aproape 120 de angajați. Din cauza pierderilor tot mai mari de la an, producătorul brandurilor MaDonna și Postăvaru a cerut sistarea producției. Astfel, compania, listată pe bursă din 1997, a anunțat că va ocupa în continuare doar de distribuție. 

În mai 2023, Autoritatea de Supraveghere Financiară a avizat cererea Bockhold NV Belgia, acționarul majoritar al producătorului de bere Martens Galați, care a demarat procedura de suspendare de la tranzacționare a acțiunilor companiei.

„Se aprobă anunțul prin care societatea Bockhold NV Belgia își exprimă intenția privind inițierea procedurii retragerii acționarilor societății Martens SA Galați, la prețul de 1,63 de lei pe acțiune. Acțiunile societății vor fi suspendate de la tranzacționare începând cu a treia zi lucrătoare de la data publicării anunțului”, se menționează în decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Pe 1 martie, acționarul majoritar, Bockhold NV Belgia, a făcut o ofertă publică de cumpărare a 301.526 de acțiuni Martens, ce reprezintă 2,28% din capitalul social al companiei.

Martens a fost listată pe piața Rasdaq în luna mai 1997.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite