Seceta în Europa: Jumătate din teritoriul UE, inclusiv România, este expus riscului. Ce ţări se vor confrunta cu recolte reduse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Seceta FOTO Shutterstock

Centrul Comun de Cercetare al Comisiei a publicat, la 18 iulie, raportul său intitulat „Seceta în Europa – iulie 2022”, care prezintă o evaluare a situaţiei privind seceta din Europa, pe baza activităţii Observatorului european al secetei.

Analiza evoluţiei şi a impactului secetei prelungite din UE arată că o parte îngrijorătoare a teritoriului este, în prezent, expusă secetei la niveluri de avertizare (46 % din UE) şi de alertă (11 % din UE), asociate cu un deficit de umiditate a solului care cauzează stres plantelor.

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, a declarat: „Schimbările climatice sporesc riscul de secetă severă şi de incendii de vegetaţie în întreaga lume. Centrul Comun de Cercetare pune ştiinţa şi tehnologia în serviciul monitorizării schimbărilor climatice. Prin acest raport, înţelegem mai bine situaţia pentru a ne putea proteja pădurile, recoltele şi apele.” Stresul hidric şi termic duce la scăderea randamentului culturilor faţă de previziunile anterioare deja negative pentru cereale şi alte culturi.

Franţa, România, Spania, Portugalia şi Italia se vor confrunta, probabil, cu această scădere a randamentului culturilor. Într-o anumită măsură sunt, de asemenea, afectate Germania, Polonia, Ungaria, Slovenia şi Croaţia. În Italia, bazinul fluviului Pad înregistrează cel mai înalt nivel de severitate a secetei.

A fost declarată secetă intensă în cinci regiuni din Italia, iar insuficienţa apei disponibile a condus la mai multe restricţii de utilizare în municipalităţi. Măsuri similare de limitare a utilizării apei s-au luat şi în Franţa.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite