Salariaţii unei mari companii vor primi 300 de lei în plus de la 1 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teanc bani - lei - cash FOTO Adevarul

Sutele de angajaţi cu contract individual de muncă ai unei mari companii din ţara noastră vor încasa, începând cu data de 1 iulie a.c., cu 300 de lei mai mult în fiecare lună, se arată într-un document transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti.

"Societatea Oil Terminal informează acţionarii şi investitorii cu privire la faptul că începând cu data de 1 iulie 2019 intră în vigoare actul adiţional nr. 4/2019 încheiat între conducerea societăţii şi sindicatul Oil Terminal, care prevede o majorare cu suma de 300 lei a salariilor de încadrare ale angajaţilor societăţii cu contract individual de muncă în vigoare la data aplicării efective a majorării”, arată comunicatul.

oil

La sfârşitul lunii septembrie a anului trecut, Oil Terminal Constanţa avea 930 de angajaţi, cu 7 mai puţin decât la 30 septembrie 2017. Salaiul mediu brut în companie este de 6.060 de lei, având în vedere că, în primele nouă luni ale anului trecut, Oil Terminal a avut cheltuieli de personal de 50,7 milioane de lei.

oil salarii

Oil Terminal Constanţa a raportat în primul trimestru un profit net de 536.000 lei, de la numai 17.000 lei în perioada similară a anului trecut, la afaceri de 36,565 milioane lei (7,68 milioane euro).

Cifra de afaceri netă a companiei s-a ridicat la 36,56 milioane lei, cu 8,2% mai mari faţă de cea înregistrată în primele trei luni ale anului trecut, de 33,78 milioane lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite