România îşi va pierde avantajul de exportator net de electricitate. Cum vom ajunge să importăm curent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Energia electrică din România se va scumpi puternic, centralele se vor închide şi vom deveni importator net, în următorii ani, arată o prognoză a companiei globale de consultanţă ICIS.

În mod tradiţional un exportator net de electricitate, România va ajunge în următorii ani un importator net, pe măsură ce se vor închide centralele de producţie, iar cererea consumatorilor continuă să crească, ceea ce va duce şi la scumpirea energiei electrice peste nivelul celei din Ungaria, potrivit analizei ICIS. Printre cauze: nepăsarea autorităţilor, dar şi o serie de reglementări excesive.

Concret, preţurile medii ale energiei electrice sunt estimate să crească brusc până în 2024, electricitatea din România urmând să devină mai scumpă decât în Ungaria, pentru prima dată din anul 2014, când s-a realizat cuplarea pieţelor între România, Ungaria, Slovacia şi Cehia. Între 2015 şi 2018, preţurile din România au fost mai mici decât în Ungaria, diferenţele fiind cuprinse între 2,4 şi 8,4 euro/MWh.

Cu toate acestea, ICIS estimează că în România preţurile vor urca abrupt până la un maxim de 84 euro/MWh în România, în anul 2025, şi de numai 77 euro/MWh în Ungaria. Ulterior, preţurile vor scădea şi se va produce o egalizare între cele două ţări, la circa 67 euro/MWh în 2030.

Cauzele declinului energetic

Specialiştii în energie ai ICIS au identificat care sunt cauzele pentru care România va cunoaşte un declin energetic în domeniul energiei electrice, cea mai importantă fiind scăderea capacităţii de producţie.

Mai precis, capacitatea de producţie a energiei termice din România este estimată că va scădea rapid la jumătatea deceniului viitor, din cauza costurilor mari cu emisiile de dioxid de carbon, dar şi ca urmare a epuizării duratei de viaţă a centralelor. ICIS estimează că România va pierde aproximativ 60% din capacitatea instalată în centralele pe cărbune şi lignit şi 45% din capacitatea din centralele pe gaze, în această perioadă.

De asemenea, specialiştii subliniază că autorităţile nu au fost suficient de ambiţioase când au elaborat Planul Naţional Integrat în domeniul energiei şi schimbărilor, ceea ce atenuează creşterea capacităţii de producere a energiei regenerabile.

Totodată, analiştii estimează că cererea de energie va creşte cu o medie de 1% pe an, pe baza previziunilor companiei Transelectrica. Ca urmare, diferenţa dintre producţie şi consum, care în 2019 nu există, va creşte la 6TWh până în 2024.

În plus, prognozele ICIS arată că se vor scumpi şi certificatele de dioxid de carbon pe care trebuie să le plătească producătorii, iar acest lucru afectează mai mult România decât alte state, deoarece centralele din ţara noastră folosesc lignit cu emisii mai mari de carbon decât ţările învecinate.

În intervalele cu vârf de consum, specialiştii au prognozat că capacitatea de import a României va fi utilizată din ce în ce mai mult, ceea ce înseamnă că preţurile energiei vor fi din ce în ce mai mari.

Aşadar, scăderea capacităţii de producţie, combinată cu creşterea preţurilor la combustibili şi a costurilor cu emisiile carbon vor conduce la scumpirea energiei din România la peste 80 euro/MWh, medie anuală, până în 2024.

Această situaţie va continua până când România va pune în funcţiune cele două noi unităţi planificate la centrala nucleară de la Cernavodă, din 2029, estimează ICIS.

Exportăm ieftin, importăm scump

Atunci când este exportator de electricitate, România exportă ieftin, în timp ce importurile sunt mai scumpe. Astfel, în luna mai a acestui an, România a exportat energie electrică la un preţ mediu de 184,68 lei/MWh, în timp ce importurile s-au făcut la preţul de 224,64 lei/MWh, arată cele mai recente date publicate de Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Situaţia a fost aceeaşi şi în celelalte luni din acest an.

În primele cinci luni, importul de energie electrică a fost la aproape acelaşi nivel cu exportul, de 1,59 TWh, respectiv 1,5 TWh. Cu toate acestea, în timp ce exportul a scăzut cu 60%, în ianuarie-mai 2019, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, importurile au crescut cu 138,26%.

Potrivit unor surse din piaţă citate de profit.ro, producţia de electricitate din România a scăzut ca urmare a celebrei Ordonanţe 114 „a lăcomiei”, care a impus reglementări dure companiilor, astfel că producţia de electricitate din gaz a devenit neprofitabilă.

Noile reactoare de la Cernavodă, sub semnul întrebării

Există riscul ca niciunul dintre cele două noi reactoare planificate de Guvern să fie construite la Cernavodă să nu fie finalizat, din cauza neînţelegerilor cu investitorul chinez, estimează specialiştii ICIS.

Situaţia a fost confirmată, luni, şi de ministrul Energiei Anton Anton, care a spus însă că România va construi pe cont propriu reactoarele, dacă negocierile cu chinezii nu vor avea rezultate pozitive.

„Am semnat acordul cu investitorii (chinezi, n.r.), ceea ce a însemat o accelerare a discuţiilor. Suntem în plin proces de negociere a acordului interguvernamental dintre România şi China. Investiţia asta nu trebuie făcută oricum. Trebuie să plătim un preţ normal, nu exagerat. Suntem în faza negocierilor. Acestea pot avea rezultate pozitive sau negative. Trebuie să avem soluţie şi pentru cazul unu şi pentru cazul doi. Dacă nu avem rezultate pozitive, atunci soluţia de rezervă este că Romania va construi singură prin Nuclearelectrica. Azi negocierile sunt în curs, sper ca negocierile să se termine anul acesta”, a spus Anton Anton.

Investiţia necesară pentru realizarea celor două reactoare este estimată la circa 6 miliarde de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite