România ar putea câștiga 24 miliarde de euro anual, dacă ar angaja cu 3% mai multe femei, până în 2030
0Deşi sunt mai numeroase decât bărbaţii în România, femeile reprezintă, ȋn prezent, 49% din totalul pieței muncii din ţara noastră, potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
O analiză McKinsey arată că, dacă procentul ar ajunge la 52%, România ar putea adăuga, în fiecare an, 8,7% la PIB, adică aproximativ 24 miliarde de euro. În acest context, Kaufland România își consolidează angajamentul față de egalitatea de gen și vizează creșterea numărului de angajate în situații vulnerabile sau cu dizabilități, precum și în poziții de conducere. Unul dintre cei mai mari retaileri se alătură mișcării sociale #WeAreHalf, lansată de către Asociația Solidaritate și Egalitate. Obiectivul acesteia este creșterea cu 25%, în următorii doi, ani a gradului de conștientizare privind inegalitatea de gen în România, prin campanii de informare și educație.
„Dacă analizăm cifrele, decalajul dintre numărul femeilor în societate versus implicarea lor în economie este evident. În România, populația majoritară este feminină (peste 51%), dar situația se inversează când ne uităm la rata de angajare, unde bărbații sunt majoritari. Din fericire, în Kaufland România, datele se aliniază cu procentele populației, pentru că peste 73% din totalul angajaților sunt femei și peste 50% din pozițiile de conducere sunt ocupate tot de femei. Având un rol semnificativ în peisajul economic al României, considerăm că responsabilitatea noastră se extinde dincolo de limitele companiei, motiv pentru care ne-am implicat în creșterea conștientizării pe tema egalității de gen. Acesta este unul dintre motivele pentru care ne-am alăturat inițiativei #WeAreHalf. La rândul meu, ca femeie, simt nevoia să susțin astfel de cauze, care fac societatea românească un loc mai prosper și mai echitabil pentru toți cetățenii săi, indiferent de gen”, a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România.
România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește egalitatea de gen, conform datelor din 2022 ale Institutului European pentru Egalitatea de Gen, transmise de World Bank Romania. Chiar și în acest context, avem o oportunitate reală de schimbare în societate. Asociația Solidaritate și Egalitate a pornit în urmă cu un an, o campanie de informare, educare și sprijin al femeilor. Analiza McKinsey din septembrie 2021 arată că dacă procentul de femei angajate ar ajunge la 52%, România ar putea adăuga, în fiecare an, aproximativ 8,7% la PIB, adică aproximativ 24 miliarde de euro. Acest lucru poate fi obținut prin creșterea numărului de femei active pe piața muncii cu 3%, remunerarea orelor lucrate suplimentar și angajarea acestora în sectoare cu productivitate mare.