România a avut în martie cea mai scăzută inflaţie din UE, de 0,4%
0
România a înregistrat în luna martie cea mai scăzută inflaţie anuală din Uniunea Europeană, de 0,4%, în timp ce la nivelul Uniunii aceasta a fost de 1,6%, iar în zona euro de 1,5%, arată datele publicate miercuri de institutul european de statistică Eurostat.
Rate anuale mici ale inflaţiei au fost înregistrate şi în Irlanda şi Olanda, ambele de 0,6%, în timp ce la polul opus se situau Letonia (3,3%), Lituania (3,2%) şi Estonia (3%).
Datele Eurostat reflectă evoluţia indicelui armonizat al preţurilor de consum din martie faţă de aceeaşi lună a anului precedent.
Comparativ cu februarie 2017, inflaţia anuală a scăzut în 17 state membre ale UE, a rămas stabilă în şase dintre acestea şi a crescut în alte cinci state, printre care şi România, unde rata lunară de creştere a inflaţiei din România a fost de 0,1%, în martie.
Institutul Naţional de Statistică (INS) arăta, săptămâna trecută, că rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a stagnat în luna martie la 0,2%, fiind însă a treia lună consecutivă în care se înregistrează valori pozitive, după 19 luni de niveluri negative ale ratei inflaţiei.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) prognozează că inflaţia din România va ajunge în acest an la 1,3%, iar în anul 2018 inflaţia va ajunge la nivelul de 3,1%.