Perdanții burselor în 2022 câștigă teren în 2023. Cât au pierdut Uipath și Tesla anul trecut

0
Publicat:

În 2022 investitorii au avut foarte puține opțiuni de refugiu în fața inflației ridicate, a creșterii dobânzilor și a devalorizării acțiunilor, consideră analistul eToro Bogdan Maioreanu.

Indici bursieri în scădere abruptă
O serie de companii au pierdut sume uriașe pe burse în 2022

În indicele S&P 500, singurul sector care a încheiat anul în creștere a fost cel energetic. Nu este nicio surpriză, deoarece același sector a fost cel care a condus inflația abruptă atât în SUA, cât și în Europa. Tehnologia informației, un sector preferat de investitori, a scăzut în medie cu aproape 29%, dar există companii precum Tesla care au pierdut peste 65% din valoarea lor în 2022. Așadar, întrebarea pe care și-o pun investitorii este dacă cei mai mari perdanți din 2022 se pot redresa în 2023.

Pentru Tesla (TSLA), anul trecut nu a fost foarte bun. Între criza cipurilor, creșterea dobânzilor și saga Twitter a lui Elon Musk, compania s-a devalorizat, determinând unii investitori să pună la îndoială dacă Consiliul de Administrație își îndeplinește rolul de a proteja valoarea companiei și chiar să pună sub semnul întrebării viitorul lui Elon Musk ca CEO simultan al Tesla și al Twitter. Cotația acțiunilor companiei și-a continuat roller coaster-ul cu o scădere bruscă de 12% în primele zile ale noului an, dar acum se află pe un trend pozitiv, cu o creștere de aproape 14% de la începutul anului până în prezent. Însă analiștii văd în continuare concentrarea lui Elon Musk pe Twitter ca pe o potențială problemă pentru evoluția Tesla în 2023.

Pentru investitorii români, tehnologia este unul dintre domeniile preferate de investiții. Potrivit ultimului sondaj eToro Retail Investor Beat, aproape 70% dintre investitori au în portofoliu acțiuni din această industrie sau intenționează să cumpere în următoarele luni. Tesla este cea mai deținută acțiune de către investitorii români de pe platforma eToro la finalul anului 2022, urmată de producătorul chinez de vehicule electrice Nio și de unicornul de origine română UiPath (PATH).

UiPath a pierdut 70% din evaluare

UiPath este o altă companie care a pierdut aproape 70% din evaluare. Dacă la începutul anului trecut acțiunile companiei se tranzacționau la aproape 44 de dolari, la sfârșitul anului prețul era puțin peste 12 dolari. Uipath este lider de piață în domeniul robotizării proceselor (Robotic Process Automation - RPA), potrivit firmei de consultanță Gartner.

În 2023, compania pare bine poziționată pentru a profita de o piață în expansiune, care a fost evaluată anul trecut la 10 miliarde de dolari, cu perspective de a ajunge la peste 43 de miliarde de dolari în 2029. Însă, în imediata apropiere a UiPath se află Microsoft, un gigant tehnologic cu buzunare adânci care în prezent dorește să investească 10 miliarde de dolari în Open AI, firma din spatele senzației internetului ChatGPT, un chatbot conversațional de inteligență artificială.

Astfel, UiPath poate beneficia de tendința actuală de pe piața muncii din SUA, unde companiile, forțate să reducă costurile, încep să concedieze oameni și încearcă să automatizeze cât mai multe procese. Cu toate acestea, Microsoft rămâne o amenințare pentru unicornul născut în România, ale cărui acțiuni au urcat cu 19% în ultimele cinci zile.

Alte companii cu mari pierderi în 2022

În topul primilor 10 perdanți din 2022, primul loc este ocupat de Generac Holdings (GNRC), o companie specializată în generatoare de energie electrică pentru uz casnic și industrial, care anul trecut a pierdut 73% din valoare.

Unele dintre motive au fost nivelul ridicat al stocurilor și lipsa forței de muncă capabile să instaleze generatoarele. Însă scăderea valorii este mult mai abruptă decât cea a altor companii din industrie. Unii analiști văd în această situație o oportunitate de cumpărare, considerând compania ca fiind subevaluată.

Dacă luăm în considerare tendința în creștere a întreruperilor de curent în Statele Unite și trecerea la energia solară, compania ar putea fi pregătită să profite de acest lucru. Prețul acțiunilor a crescut cu 14% de la începutul acestui an.

Anul 2023 poate aduce o revenire pentru unii dintre perdanții de anul trecut. Perspectivele de scădere a inflației și posibilitatea ca Fed să pivoteze în ceea ce privește politica sa privind rata dobânzii în a doua jumătate a anului reduc presiunea asupra evaluărilor care a dus la prăbușirea prețurilor anul trecut. Prețurile atractive ale unor companii care cu doar un an în urmă erau considerate foarte scumpe ar putea determina cumpărătorii să le acorde încredere și să investească în ele.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite