Numărul angajaţilor din clădirile de birouri moderne din Bucureşti a crescut cu 25% în ultimii doi ani
0Numărul de angajaţi din clădirile de birouri clasa A şi B din Bucureşti a fost de aproximativ 240.000 la finalul primului semestru al anului 2017, numărul celor care lucrează în spaţii de birouri moderne crescând cu 6.100 în prima jumătate a anului, arată un studiu C&W Echinox.
Pipera Sud (Dimitrie Pompeiu), Barbu Văcărescu - Floreasca şi zona de Vest rămân în continuare locaţiile care au înregistrat cele mai mari creşteri, ocupând în continuare primele trei poziţii din punct de vedere al numărului de angajaţi din clădirile de birouri moderne.
În general, aproximativ 55% din numărul total de angajaţi din Capitală care lucrează în spaţii de birouri moderne îşi desfăşoară activitatea în aceste zone. Un număr de aproape 50.000 de angajaţi lucrează în clădirile de birouri din zona Pipera-Sud, aproape 45.000 în zona Barbu Văcărescu – Floreasca, iar în Vest în jur de 33.000.
Zonele de birouri care au cea mai mare rată de metri pătraţi per angajat sunt cele consacrate pentru operaţiunile principale (headquartere): Centrul de Business al Bucureştiului, zona Centrală şi zona de Centru Nord, fără a lua în calcul zona Barbu Văcărescu – Floreasca.
Cea mai mică rată de metri pătraţi per angajat rămâne în continuare zona Pipera Sud (Dimitrie Pompeiu), zona de birouri dedicată operaţiunilor de back-office, fiind o destinaţie aleasă în special de companiile care oferă servicii de outsourcing.
Mihaela Galaţanu, Head of Research C&W Echinox, declară: „Piaţa forţei de muncă din Bucureşti a înregistrat o dinamică deosebită în ultimii doi ani. Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, numărul total de angajaţi a crescut cu 63.000 în perioada S1 2015 – S1 2017, 52.000 dintre aceştia activând în sectorul serviciilor. Din datele noastre, în acelaşi interval, numărul angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri moderne a crescut cu 25%, echivalentul a 47.000 de persoane care s-au angajat în special în sectoare precum IT, BPO si servicii profesionale, de unde provin cei mai activi jucători din piaţa spaţiilor de birouri”.
Un sfert de milion, în curând
Până la finalul anului 2017, numărul angajaţilor din clădirile de birouri moderne din Bucureşti ar putea atinge pragul de 250.000.
Mădălina Cojocaru, Partner, Office Agency C&W Echinox, spune: „Dezvoltatorii de birouri au venit în întâmpinarea cererilor venite din partea chiriaşilor livrând clădiri noi, cu specificaţii tehnice moderne, iar pentru perioada următoare tendinţa se menţine ascendentă, cu un focus special pe zona Centru-Vest, care până la finalul anului ar putea atrage încă 7.000 de angajaţi în clădirile aflate în construcţie.”
Calculul numărului de angajaţi este realizat în funcţie de destinaţia fiecărei zone de birouri şi de rata de ocupare înregistrată pentru fiecare submarket la finalul S1 2017.