Marii agricultori, mari datornici la Agenţia Domeniilor Statului. INFOGRAFIE: Topul restanţierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Domeniilor Statului are de recuperat datorii de aproape 75 de milioane de euro de la „chiriaşii“ săi, din care peste 52 de milioane de euro numai de la primii 10.

Instituţia care administrează terenurile agricole ale statului, Agenţia Domeniilor Statului (ADS), are de recuperat 236,5 milioane de lei (circa 52,5 milioane de euro) doar de la cei mai mari zece datornici ai săi. În clasament figurează aceleaşi companii din ultimii ani.

Cel mai mare datornic rămâne firma TCE 3 Brazi SRL, a familiei lui Culiţă Tărâţă, potrivit răspunsurilor transmise la solicitarea News.ro.

În total, ADS are de recuperat 331,8 milioane lei (73,7 milioane de euro) de la datornici, care înregistrează debite reprezentând redevenţe şi penalităţi de întârziere la plata redevenţei rezultate din contracte privind exploatarea terenurilor.

Iată care sunt, potrivit ADS, primii zece datornici către Domeniile Statului:

1. TCE 3 Brazi SRL, intrată în faliment în septembrie 2014, datorează Agenţiei 180,9 milioane de lei, sumă înscrisă la masa credală a societăţii. Firma a fost încă din anul 2003 cea mai mare problemă a ADS.
Compania i-a aparţinut fostului deputat PSD de Neamţ, Culiţă Tărâţă, decedat în noiembrie 2014.

2. Asociaţia Agricolă Toamna Bogată, controlată de unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Cluj, Liviu Florian, apare cu 19,95 milioane de lei în topul companiilor care nu şi-au achitat redevenţele sau arenda către ADS. Pentru această datorie, ADS a demarat procedurile de recuperare.

3. Cris Agra Trading SRL (judeţul Brăila) are datorii către ADS de 7,52 milioane de lei, sumă înscrisă la masa credală a firmei intrate în 2014 în reorganizare judiciară.

4. SC Fruvimed SA Medgidia figurează în clasament cu datorii de 6,56 milioane de lei către ADS, acesta fiind un debit în litigiu.
Cândva una dintre cele mai mari companii din judeţul Constanţa, Fruvimed a intrat în faliment din vara lui 2014, după aproximativ 12 ani de reorganizare judiciară.

5. Agrozootehnica SA Vedea (judeţul Giurgiu) are datorii de 5,29 milioane de lei către ADS şi este un alt nume prezent constant pe lista datornicilor agenţiei.
Societatea, intrată anul trecut în insolvenţă, era controlată de Agricola Agerprest Vedea, cu 67,6% din acţiuni. Libanezul Rabih Nasser are o deţinere de 30%, iar conaţionalul său Rami Ghaziri are 2,3% din acţiuni.

6. Agricola SA Dumbrăveni (judeţul Sibiu) este al şaselea cel mai mare debitor al ADS, cu restanţe de 5,28 milioane de lei, debit în litigiu. Compania este deţinută de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (15%) şi de Grama Trading SRL.

7. Agroflip SA Bonţida are restanţe de 3,51 milioane de lei faţă de ADS, suma fiind înscrisă la masa credală a societăţii clujene. Agroflip SA Bonţida a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) până în iunie 2013, când acţiunile au fost suspendate de la tranzacţionare, după ce societatea a intrat în insolvenţă.

8. Izamar SRL (judeţul Dolj) figurează în clasamentul datoriilor către ADS cu suma de 2,86 milioane de lei, debit în litigiu. Administratorul acestei firme este Maria Schutz, fost consilier judeţean din partea PSD Dolj şi fostă preşedintă a organizaţiei de femei a PSD Dolj.

9. Asociaţia Agricolă Agroinvest Poşta Câlnău (judeţul Buzău) are de plătit 2,77 milioane de lei, sumă înscrisă la masa credală a societăţii.

10. Albapam SA Alba Iulia are datorii la ADS de 1,84 milioane lei, sumă pentru care a fost demarată procedura de recuperare, spun oficialii ADS.

În anul 2015, Agenţia Domeniilor Statului a avut de încasat, în baza contractelor privind exploatarea terenurilor, 85,34 milioane de lei, din care a încasat 95% până în prezent.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite