Lucian Şova: 325 de firme efectuează în exclusivitate în România, de peste 15 ani, transportul regulat de pasageri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 325 de firme efectuează în exclusivitate în România, de peste 15 ani, transportul regulat de pasageri, iar în cazul în care reglementările în domeniu rămân la fel o altă firmă autorizată, dar care nu face parte din grupul celor 325, nu va putea să desfăşoară o astfel de activitate, a atras atenţia, marţi, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, întrebat despre protestul transportatorilor, transmite Agerpres.

"(...)În România sunt autorizate peste 28.000 de autovehicule pentru transport de pasageri. Sunt autorizate pentru a efectua transport de pasageri peste 3.000 de companii, iar transport regulat de pasageri efectuează de peste 15 ani în exclusivitate 325 de firme, cu un parc de 3.000 de vehicule. În concordanţă cu prevederile Regulamentului European, care intră în vigoare de la 1 iulie 2019, am luat măsura de a propune o reglementare care să fie concordantă cu recomandările făcute de mult timp şi în repetate rânduri de Consiliul Concurenţei, în concordanţă cu noul Regulament European”, a spus ministrul.

În România, o firmă autorizată dacă doreşte să facă transport de la Bucureşti la Madrid într-o perioadă rezonabilă, nu mai mult de o lună de zile, capătă autorizările să facă transport de la Bucureşti la Madrid. Dar dacă doreşte să facă transport de la Bucureşti la Buzău, nu a putut să facă acest lucru dacă nu a fost în grupul celor 325 de firme, a punctat Şova. „Nu a putut să facă acest lucru de peste 15 ani şi, în principiu, aşa cum susţin cei care doresc să retragem acest proiect din dezbatere - nici nu doresc măcar să-şi aducă contribuţia la perfecţionarea eventual a acestui proiect - nici pe următorii 6 ani nu ar trebui ca o altă firmă decât cele 325 să efectueze acest tip de activităţi", continuă el, citat de Agerpres.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România a anunţat marţi că primăria Municipiului Bucureşti a aprobat cererea de protest a transportatorilor, pentru miercuri şi joi, 26-27 septembrie, în faţa Ministerului Transporturilor.

Protestul se va desfăşura între orele 9:00-15:00, şi este aşteptată participarea a 700 de persoane şi 500 de autocare şi microbuze.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite