Locuinţele din România s-au scumpit cu circa 83% în ultimii 7 ani. Cum au evoluat preţurile, cererea şi oferta în ultimele luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Proprietăţile rezidenţiale din România s-au apreciat cu 4,6%, în cel de-al doilea trimestru al anului în curs, faţă de cele trei luni anterioare, ajungând la un ritm de creştere anual de 14.3%, transmit reprezentanţii Imobiliare.ro.

„România urmează tendinţa de creştere care se poate observa şi la nivelul Uniunii Europene. Per ansamblu, din 2015, de când piaţa rezidenţială se înscrie pe un trend predominant ascendent al preţurilor, locuinţele disponibile spre vânzare în România s-au scumpit, în medie, cu aproximativ 83%, după o scădere consinderabilă de la valoarea maximă istorică înregistrată în martie 2008 de 2.058 de euro/mp până la valoarea minima de 891 euro/mp atinsă la începutul lui 2015.

Totuşi, la nivel naţional, cu o valoare medie de 1745 euro/mp, apartamentele nu au atins încă nivelul de preţ solicitat în 2008. Ne aflăm în faţa unei noi perioade de incertitudine, pe de-o parte inflaţia şi creşterea costului de finanţare afectează direct cererea, pe de altă parte creşterea costului de construcţie pune presiune pe preţuri, iar nu în ultimul rând blocajele administrative din Bucureşti şi lipsa stocurilor pe nou – cu anumite excepţii pe litoral şi pe segmentul mass market – creşte presiunea pe ofertă.

Cu siguranţă vor fi corecţii pe anumite segmente supraîncălzite, în vreme ce proiectele premium cu un concept bine gândit şi amplasament atractiv îşi vor consolida poziţia. Piaţa va avea nevoie de o perioadă de 6 până la 12 luni pentru a accepta noile condiţii, perioadă în care vom asista şi la o stratificare ceva mai clară între segmentele mass-market, medium market şi premium, după care, cel mai probabil îşi va continua dezvoltarea. Nevoia de locuinţe în oraşele mari din România rămâne ridicată, iar pe termen mediu şi lung preţul locuinţelor va creşte”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Preţurile apartamentelor s-au majorat în toate oraşele monitorizate

În al doilea trimestru din 2022, preţurile apartamentelor s-au majorat în toate oraşele monitorizate constant de Imobiliare.ro. În consonanţă cu tendinţa consemnată la nivel naţional, variaţiile de preţ au fost, însă, semnificativ mai mari decât în anii precedenţi.

În Cluj-Napoca, oraşul care se află, de ani buni, înaintea Capitalei în clasamentul preţurilor medii solicitate pe segmentul apartamentelor, aşteptările vânzătorilor s-au majorat cu 7,2% în ultimele trei luni, până la o valoare de 2.400 de euro pe metru pătrat util (faţă de 2.240 euro pe metru pătrat util în trimestrul anterior). În contextul accelerării ritmului scumpirilor de pe piaţa apartamentelor, diferenţa de preţ la 12 luni se situează acum la 27% (comparativ cu aproximativ 21% în trimestrul anterior). Cluj-Napoca este, în continuare, singurul mare centru regional al ţării în care apartamentele sunt mai scumpe acum cu peste 30% decât în urmă cu doi ani.

Potrivit datelor Imobiliare.ro, în cel de-al doilea trimestru al anului (spre deosebire de primul trimestru), aşteptările proprietarilor din Bucureşti s-au majorat cu 4%, până la 1.720 de euro pe metru pătrat util (de la 1.660 de euro pe metru pătrat util). 

Comparativ cu perioada similară din 2021, apartamentele din Capitală sunt cu 8,8% mai scumpe; faţă de T2 2008, însă, acest gen de proprietăţi sunt cu 19,59% mai ieftine – Capitala având, dintre marile centre regionale analizate, cel mai mult de „recuperat” din declinul provocat de perioada de recesiune.

Ca şi în primul trimestru al anului curent, în cel de-al doilea Braşovul s-a situat în topul clasamentului scumpirilor înregistrate în marile oraşe ale ţării. Aici, suma medie solicitată de către vânzătorii de apartamente s-a majorat cu 3,6% în decursul a trei luni, ajungând la o valoare de 1.550 de euro pe metru pătrat util (de la 1.500 de euro pe metru pătrat util). 

Diferenţa de preţ la 12 luni se situează acum la 17,7% (comparativ cu aproximativ 18,9% în trimestrul anterior). Evoluţia preţurilor la apartamentele din Braşov din ultimii doi ani este oarecum similară cu cea din Cluj-Napoca, înregistrându-se o creştere de 29,5%, comparativ cu al doilea trimestru din 2020.

La nivel trimestrial, din perspectiva creşterilor preţurilor apartamentelor au mai fost înregistrate următoarele evoluţii: Iaşi (+5,6%), Craiova (+4,9%), Oradea (+4,1%), Brăila (+3,1%), Timişoara (+2,4%), Galaţi (+2,1%), Ploieşti (+1,8%), Constanţa (+1,7%).

O scădere a cererii, dar şi a ofertei 

Conform sursei citate, comparativ cu un an în urmă, cererea pentru proprietăţi rezidenţiale (apartamente, dar şi case) se situa, în trimestrul al doilea din 2022, la un nivel cu 29% mai mic în marile centre regionale ale ţării. Cu toate acestea, comparativ cu cele trei luni anterioare, interesul pentru proprietăţile rezidenţiale disponibile spre vânzare în cele mai mari şase oraşe ale ţării a scăzut într-o proporţie mai mică şi anume, cu -22,7%.

Astfel, după un recul de -6% în T1 2022, în T2 2022 cererea a scăzut într-un ritm mai dinamic. Tendinţa descendentă la nivel trimestrial este valabilă pentru toate pieţele analizate, cea mai mare scădere (-32,6%) având loc în Cluj-Napoca, iar cea mai mică (-18%) în Constanţa.

În cel de-al doilea trimestru din 2022 aproximativ 107.700 de potenţiali cumpărători au căutat, pe Imobiliare.ro, locuinţe în cele şase mari centre regionale ale ţării, faţă de 140.500 în trimestrul anterior.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, interesul pentru achiziţia de locuinţe a fost, în al doilea trimestru din 2022, mult mai mic la nivelul celor şase centre regionale supuse analizei. Din acest punct de vedere, toate oraşele au consemnat scăderi, respectiv Cluj-Napoca (-41%), Bucureşti (-31%), Braşov (-28%), Constanţa (-28%), Timişoara (-21%) şi Iaşi (-14%).

Oferta a urmat acelaşi trend de scădere ca cel al cererii

Potrivit datelor Imobiliare.ro, oferta totală de apartamente şi case construite înainte de anul 2000 scoase la vânzare în cele şase mari centre regionale ale ţării a fost, trimestrul trecut, mai scăzută decât cea consemnată în perioada similară a anului anterior. Poate fi observată, astfel, o diferenţă anuală de -29,4% la nivelul oraşelor analizate.

Pe parcursul ultimelor 12 luni, cea mai mare scădere al acestui indicator, în cuantum de -41,3%, a avut loc în Iaşi, unde au fost scoase la vânzare, trimestrul trecut, 830 proprietăţi rezidenţiale; o scădere de 16,5% a fost resimţită, pe de altă parte, în Constanţa, unde în aprilie-iunie s-a ajuns la un total de 970 de anunţuri. Un procent al deprecierii apropiat de această valoare, anume -21,8%, poate fi observată în Braşov, unde trimestrul trecut au fost scoase la vânzare 860 de proprietăţi. În Cluj-Napoca a fost consemnată o scădere de -39% a ofertei totale (până la 1.430 de anunţuri în T2 2022), iar în Timişoara a avut loc un recul de -33,3% (până la 1.810 de proprietăţi), în timp ce în Bucureşti a fost înregistrată o scădere de -26,4% (până la 6.670 de proprietăţi).

Cu toate că lucrul de la distanţă se menţine pe piaţa muncii, datele centralizate de Imobiliare.ro relevă că cererea pentru apartamente şi case de închiriat se află, per ansamblu, la un nivel mult mai ridicat comparativ cu anul anterior la nivelul celor şase mari centre regionale monitorizate. Astfel, în perioada aprilie-iunie, aproximativ 68.400 de vizitatori au căutat locuinţe de închiriat pe portal, în creştere cu 11% faţă de intervalul similar din 2021.

De remarcat este că toate cele şase mari oraşe analizate au consemnat un avans la acest capitol. Majorări ale interesului pe acest segment de piaţă au fost observate, astfel, în Iaşi (+37%), Timişoara (+21%), Braşov (+19%), Constanţa (+18%), Cluj-Napoca (+13%) şi respectiv, Bucureşti (+4%).

Numărul de tranzacţii comparabil cu T2 2021

Datele publicate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) şi centralizate de Imobiliare.ro relevă o creştere a tendinţei de tranzacţionare de pe piaţa imobiliară autohtonă în luna mai 2022. 

Cu toate acestea, numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare s-a cifrat, în iunie 2022, la un total de 52.946 la nivel naţional; această cifră reprezintă o scădere uşoară, în cuantum de 3,35%, faţă de perioada similară a anului anterior (când aveau loc 54.781 de achiziţii).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite