Italia a cerut sprijinul Germaniei pentru candidatul Romei la conducerea BEI

0
Publicat:

Italia a cerut sprijinul Germaniei pentru candidatul Romei, Daniele Franco, la postul de preşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI), a anunţat duminică Trezoreria italiană într-un comunicat de presă, transmite Reuters.

Banca Europeană de Investiții
Italia a cerut sprijinul Germaniei pentru candidatul Romei, la conducerea BEI

Solicitarea a fost făcută cu prilejul unei reuniuni între ministrul italian al Economiei, Giancarlo Giorgetti, cu ministrul Finanţelor din Germania, Christian Lindner, în marja summitul G20 de la New Delhi, se precizează în comunicat. Potrivit autorităţilor de la Roma, Daniele Franco este "un tehnocrat bine pregătit şi liber de influenţe politice".

Actualul preşedinte al BEI, germanul Werner Hoyer, deţine postul din 2012, însă urmează să demisioneze la finele acestui an, lăsând vacantă poziţia de şef la o bancă al cărei bilanţ contabil se ridică la 544 miliarde de euro, iar capitalul subscris la 249 miliarde de euro.

Daniele Franco, în vârstă de 70 de ani, este unul dintre cei cinci candidaţi la postul de preşedinte al BEI. Franco este considerat unul dintre cei mai experimentaţi economişti italieni, de-a lungul carierei sale ocupând atât postul de viceguvernator al Băncii Italiei, cât şi în conducerea Curţii de Conturi a Italiei. De asemenea, acesta a fost ministru al Economiei în guvernul condus de Mario Draghi în 2021 - 2022, poziţie din care a ajutat la trecerea Italiei prin criza COVID-19 şi turbulenţele create de invazia rusească din Ucraina.

Ceilalţi candidaţi care au intrat în cursa pentru postul de preşedinte al BEI sunt: Margrethe Vestager din Danemarca, vice-preşedinta Comisiei Europene şi totodată comisar responsabil pentru portofoliul-cheie al Concurenţei, ministrul spaniol al Finanţelor, Nadia Calvino, fostul ministru de Finanţe a Poloniei, şi actualul vicepreşedinte al BEI, Teresa Czerwinska, şi fostul ministru suedez al Energiei, actual vicepreşedinte al BEI, Thomas Ostros.

Candidaturile la postul de preşedinte al BEI vor fi discutate săptămâna următoare la reuniunea din Spania a miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană, însă cel mai probabil o decizie va fi luată abia în octombrie, susţin sursele din apropierea discuţiilor.

Analiştii se aşteaptă ca numirea noului preşedinte al BEI să demareze un proces de negocieri intense în Uniunea Europeană pentru poziţiile de top, deoarece această desemnare este legată de numirea următorului preşedinte al Mecanismului European de Stabilitate (MES), care ar urma să fie ales de Banca Centrală Europeană în data de 13 septembrie.

Viceguvernatorul Băncii Centrale a Germaniei, Claudia Buch, şi omoloaga sa din Spania, Margarita Delgado, au intrat în cursa pentru postul de preşedinte al MES. Dacă Spania va reuşi să îşi numească propriul candidat în postul de preşedinte al Mecanismului, va reduce şansele Nadiei Calvino pentru poziţia de preşedinte al BEI, pentru că doi reprezentanţi ai Spaniei în poziţii financiare de top ar fi prea mult. În sens invers, dacă Claudia Buch va fi numită în postul de preşedinte al MES, care de altfel este considerată drept favorită, asta ar creşte şansele Nadiei Calvino pentru poziţia de preşedinte la Banca Europeană de Investiții.

În mod normal, UE încearcă să distribuie poziţiile de top în mod echitabil, dar ţine cont de mărimea şi afilierea politică a ţării, iar numirea unor femei este din ce în ce mai mult o prioritate. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite