Cătălin Drulă anunţă că vor fi realizate în total 2.896 puncte de încărcare pentru maşinile electrice, pe reţeaua naţională de drumuri

Cătălin Drulă anunţă că vor fi realizate în total 2.896 puncte de încărcare pentru maşinile electrice, pe reţeaua naţională de drumuri

Foto Shutterstock

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, afirmă că autorităţile intenţionează realizarea a aproximativ 3.000 de puncte de încărcare pentru autovehiculele electrice pe drumurile de mare viteză, la acestea urmând a se adăuga puncte de încărcare pe care Ministerul Dezvoltării le va realiza, prin PNRR, în oraşe.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Din proiect, avem în spaţiile de servicii 52 de staţii electrice cu 264 de puncte de încărcare pe A 7 Dumbrava – Paşcani şi, în total, CNAIR vrea să mai realizeze până la 3.000 de puncte de încărcare pe toată reţeaua. 2.896, inclusiv cele 264 pe care le-am menţionat, mai are şi Ministerul Dezvoltării în PNRR pentru zona urbană”, a afirmat Cătălin Drulă, luni seară, la Digi 24.

Întrebat dacă folosirea acestor staţii va fi gratuită, ministrul a răspuns că nu poate preciza acest lucru.

”Administratorul acestei reţele rutiere şi acestor facilităţi în primă fază este compania de drumuri, dar eu susţin şi voi susţine concesionarea. În  momentul de faţă, la începutul anului am concesionat 26 de spaţii de servicii unde se vor face benzinării ale operatorilor mari de benzinării din România. Compania de drumuri va primi bani pentru asta, milioane de euro anual ca redevenţe, dar vor fi nişte spaţii civilizate”, a adăugat Drulă.

Conform acestuia, mare parte dintre spaţiile de servici concesionate se află în Transilvania, iar ministerul va concesiona şi spaţiile de pe autostrada A 3 Bucureşti -Ploieşti.

Pe viitoarele autostrăzi, spaţiile de servicii vor avea ”dimensiuni generoase”, iar acestea vor fi realizate odată cu autostrada, a menţionat ministrul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările