Articol publicitar

Inundaţiile - cel mai important risc produs în acest an pe segmentul asigurărilor obligatorii de locuinţe

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inundaţiile din această vară au produs cele mai importante daune care pot fi despăgubite în baza Poliţei de Asigurare împotriva Dezastrelor naturale (PAD), continuând trendul de anul trecut, când tot acest fenomen a produs cele mai mari pagube. În ciuda acestui lucru, mulţi români îşi asumă în continuare riscul de a nu-şi asigura locuinţele, în ciuda obligativităţii de a o face.

La data de 1 septembrie 2018, rezerva totală constituită pentru daunele provocate de inundaţiile din această vară locuinţelor asigurate prin PAD era de 3.063.178 lei, pentru un total de 740 de dosare avizate.

Din statisticile realizate de PAID România până la finalul lunii august, cele mai afectate judeţe au fost: Bacău (74 de dosare), Suceava (74 de dosare), Covasna (73 de dosare), Alba (63 de dosare), Braşov (47 de dosare) şi Sibiu (41 de dosare). 

Cele mai afectate localităţi au fost Berchiseşti (Suceava), unde au fost înregistrate 43 de dosare, Beltiug (Satu Mare), cu 25 de dosare, Moineşti (Bacău), cu 20 de dosare, Alba Iulia (Alba), cu 18 dosare, Făget (Timiş), cu 15 dosare, şi Sfântu Gheorghe, cu 14 dosare.

Cele mai multe dosare au fost întocmite pentru case afectate de inundaţii în mediul rural (61%), urmate de case din mediul urban (35%). Locuinţele din blocuri din mediul urban reprezintă 3% din totalul celor afectate de inundaţii, iar cele din mediul rural, 1%.

„După cum s-a demonstrat şi în acest an, nu trebuie să se producă un dezastru major ca să înţelegem utilitatea unei poliţe PAD. PAID România plăteşte, lună de lună, numeroase dosare, pentru fiecare dintre cele trei riscuri asigurate prin PAD – cutremur, inundaţii şi alunecări de teren. În acelaşi timp însă, compania noastră, cu susţinerea acţionarilor, investeşte constant în consolidarea sa – financiară, dar nu numai – pentru a face faţă oricărui eveniment natural cu care ar putea să se confrunte românii asiguraţi. Programul funcţionează şi este solid, în vreme ce natura se dovedeşte din ce în ce mai imprevizibilă. Este nevoie, însă, de o mai serioasă conştientizare din partea proprietarilor de locuinţe din România a riscurilor la care sunt expuşi”, declară Nicoleta Radu, Director General, PAID România.

Continuă situaţia din 2017

Şi în anul 2017, cele mai mari pagube, de peste 1,5 milioane de lei, le-au produs inundaţiile. „Şi 2017 a fost un an în care sute de români au simţit utilitatea unei asigurări obligatorii de locuinţă şi asta în contextul în care nu ne-am confruntat cu dezastre majore. Inundaţiile, urmate adesea şi de alunecări de teren, produc însă frecvent pagube în România”, spunea la acea vreme Nicoleta Radu.

Numărul asiguraţilor creşte prea greu

În ciuda largii expuneri pe care România o are la dezastre naturale, mulţi români continuă să nu îşi asigure locuinţa. Cele mai recente date arată că, la finalul lunii august, erau în vigoare 1.683.514 poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor, cu doar 2,01% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Cele mai asigurate zone ale ţării rămân Bucureşti (38,50%) şi judeţul Ilfov (35,46%). După acestea, cele mai asigurate judeţe ale României după primele opt luni ale anului sunt: Braşov (34,16%), Timiş (28,56%) şi Sibiu (23,34%). 

La polul opus, cel mai puţin asigurate judeţe ale ţării sunt: Olt (7,81%), Vaslui (7,83%) şi Gorj (8,52%).

Imagine indisponibilă
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite