Fostul Liceu Nicolae Tonitza, scos la licitaţie. Cât valorează clădirea în urma renovării

Fostul Liceu Nicolae Tonitza, scos la licitaţie. Cât valorează clădirea în urma renovării

FOTO Artmark Historical Estate

Fostul sediu al Liceului „Nicolae Tonitza”, o vilă din secolul XIX, este scoasă la vânzare prin Artmark. Monumentul istoric de clasă B din strada G-ral Henri Mathias Berthelot a fost construit în 1895 în stilul eclectic al epocii, influenţat de şcoala franceză de arhitectură.

Faţada simetrică este împărţită în trei registre şi decorată cu elemente de sorginte neoclasică: ancadramentele ferestrelor cu frontoane şi arcade, pilaştri cu caneluri, ornamente ce oferă un aspect impozant edificiului.
 
Vila a fost consolidată şi renovată în anii 2015-2016, cu păstrarea detaliilor originale, pe baza unei expertize realizate de specialişti în restaurarea monumentelor istorice. Imobilul dispune de o curte încăpătoare. Este potrivită pentru o serie variată de funcţiuni: muzeu privat, şcoală, clinică, restaurant, boutique hotel, birouri sau reşedinţă.
 
În anii ’50, aici a funcţionat Liceul de Arte Plastice din Bucureşti. Sediul central se afla în Casa Robescu din Str. General Berthelot nr. 12, iar internatul şi cantina, împreună cu alte câteva ateliere (pictură, desen, gravură) se aflau în această casă. În 1970, liceul a primit numele pictorului român Nicolae Tonitza (1886-1940).
 
Vila are o valoare estimată la 3,5 - 4 milioane de euro.
 
Pe strada Berthelot din Bucureşti se găsesc opt imobile clasificate monument istoric, toate construite la sfârşitul secolului XIX. Între acestea se numără Casa C. Fonilescu, Casa Robescu (Casa Scarlat-Ghica, proiectată de arhitectul Ion Mincu) şi Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif, construită între 1875-1880.
 
   
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările