Hotnews: Biserica a plătit doar 20% din fonduri pentru Catedrala Neamului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
catedrala neamului

Construcţia Catedralei Mântuirii Neamului, începută în decembrie 2010, a „înghiţit” până acum 102 milioane euro, din care Patriarhia a contribuit cu 20%. La aceste fonduri deja cheltuite se adaugă şi cele aproape 25 milioane de euro alocaţi la rectificarea bugetară.

Procentul reprezentat de contribuţia Bisericii Ortodoxe Române este de aproximativ 20% din sumă. Rezultă, astfel, că donaţiile oferite de credincioşi, Guvern şi primării se ridică la peste 80 milioane euro. 

În cele 102 milioane euro nu sunt incluse şi sumele care se vor acorda după adoptarea rectificării bugetare de către Guvern, de 115,5 milioane lei (circa 24,8 milioane euro), scrie Hotnews, citând răspunsurile date de Patriarhia Română. 

Patriarhia subliniază însă că nu poate cuantifica cu exactitate contribuţia.

„Contribuţia concretă a Bisericii la prosperitatea cetăţenilor este majoră, dar necuantificabilă şi trebuie descifrată în registrele multiple de influenţă pe care Biserica prin toate acţiunile sale o are asupra societăţii: spiritual, moral, cultural, caritabil”, a precizat Patriarhia.

Când vor avea loc primele slujbe

Catedrala va intra în deplină folosinţă după finalizarea tuturor lucrărilor de amenajare/ finisare care privesc în primul rând realizarea mozaicurilor ce vor împodobi interiorul Catedralei. Aceste lucrări se vor desfăşura intens în următorii câţiva ani, dar între timp, cu ocazia marilor sărbători sau evenimente de importanţă naţională, se vor putea oficia slujbe religioase în interior.

Întrebaţi despre excedentul înregistrat anul trecut, oficialii Bisericii ne-au precizat că "atât la data depunerii bilanţului, cât şi până în prezent, excedentul realizat la 31.12.2017 în valoare de 2.560.997 lei a fost reportat pentru a putea fi utilizat în funcţie de necesităţi, în anii următori, pentru susţinerea activităţii curente, întreţinerea şi funcţionarea lăcaşurilor de cult, pentru acţiuni specifice de furnizare în nume propriu şi/sau în parteneriat de servicii sociale. Aşadar, orice „excedent” este alocat susţinerii activităţilor legate de cult, susţinerii proiectelor misionare, filantropice şi culturale (conform Statutului de organizare şi funcţionare al BOR şi Legii Cultelor)”.

De asemenea, BOR ne-a spus că în ultimii 10 ani suma alocată activităţilor social-filantropice a fost de 150 milioane de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite