Globalworth se extinde în Polonia printr-o investiţie strategică în compania Griffin Premium
0
Globalworth Real Estate Investments Ltd., jucător pe piaţa de clădiri de birouri din România, anunţă extinderea activităţii în Polonia, după ce compania a încheiat un acord de investiţii condiţionat pentru achiziţionarea a cel puţin 50,01% şi cel mult 67.9% din capitalul social emis de Griffin Premium RE.. N.V. (GPRE).
GPRE este un investitor care activează pe piaţa poloneză de real estate, listat la Bursa de Valori din Varşovia, al cărui portofoliu este compus atât din clădiri de birouri, cât şi din clădiri cu destinaţii multiple, situate în oraşe cheie, precum Varşovia, Wroclaw, Lodz, Cracovia şi Katowice.
Portofoliul GPRE cuprinde şase clădiri de birouri şi trei proprietăţi cu destinaţii multiple (birouri şi retail). Potrivit raportului GPRE pentru prima jumătate a anului 2017, portofoliul companiei are o suprafaţă brută închiriabilă de 171.000 mp, cu o valoare totală de 508 milioane de euro, venituri operaţionale anuale nete de 33,9 milioane de euro, grad de ocupare de 97,6% şi termen mediu de leasing de 4,5 ani (informaţii valabile la 30 iunie 2017). Cea mai mare parte a spaţiilor din clădirile de birouri deţinute de GPRE este închiriată de companii de top, din industrii variate, printre care se numără Infosys, Hewlett-Packard, Capita, Phillips şi Deutsche Bank, alături de unii dintre cei mai importanţi chiriaşi din retail, printre care se numără LPP Group şi Inditex Group. La data de 30 iunie 2017, GPRE a raportat EPRA NAV neauditat în valoare de 247,2 milioane de euro.
„Credem că piaţa din Polonia este în continuare foarte atractivă şi aşteptăm cu nerăbdare să facem încă un pas spre obiectivul nostru, de a deveni principalul investitor de pe piaţa locală a birourilor instituţionale, cu ajutorul experienţei Globalworth şi a cunoştinţelor acestora despre industrie. Un alt pas important spre atingerea acestui obiectiv este achiziţia unui portofoliu de birouri de înaltă calitate de la Echo Polska Properties, pe care tocmai am anunţat-o astăzi”, a declarat Malgorzata Turek, Chief Executive Officer GPRE.
De asemenea, GPRE a asigurat o nouă serie de investiţii, care includ un acord de cumpărare pentru un birou din Wroclaw, aflat în curs de dezvoltare şi un acord pentru achiziţionarea a 25% din trei birouri din Varşovia, în curs de dezvoltare. În cazul celor din urmă, compania are opţiunea de a achiziţiona restul de 75% în momentul finalizării acestora, prevăzută în următorii doi ani. În plus, compania a încheiat un contract pentru achiziţionarea de la Echo Polska Properties a trei clădiri de birouri de înaltă calitate din Wroclaw, Gdansk şi Katowice, cu o valoare totală de 160 de milioane de euro. Achiziţia celor trei clădiri este prevăzută să aibă loc până în ianuarie 2018.