Fondul de Garantare a Asiguraţilor preia temporar conducerea Carpatica Asig şi caută un nou administrator
0Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) este noul administrator temporar al Carpatica Asig, după ce Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis sancţionarea membrilor Consiliului de Administraţie şi ai conducerii executive a societăţii cu retragerea aprobării.
FGA a fost numit administrator temporar al societăţii, în sensul deţinerii competenţei de a reprezenta asigurătorul. De asemenea, Consiliul a hotărât demararea selecţiei celui de-al doilea administrator temporar, potrivit Legii 246/2015, a anunţat joi ASF.
Omul de afaceri Ilie Carabulea şi fiul său, Oprea Carabulea, au fost reţinuţi, alături de alte cinci persoane, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Sibiu.
Potrivit unor surse judiciare, alături de Ilie şi Oprea Carabulea, au fost reţinuţi Angela Toncescu, Liviu Stoicescu, Maria Cosa, Georgeta Crideanu şi Gheorghe Năsaru, în urma percheziţiilor care au avut loc miercuri la sediile Carpatica Asig SA, într-un dosar de delapidare şi spălare de bani.