Firmele nu sunt de acord cu amnistia fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Jianu

Mai mult de 80% din firmele participante la un sondaj al CNIPMMR pe tema amnistiei fiscale au declarat că nu sunt de acord cu această propunere de iertare a datoriilor către stat, considerând că amnistia fioscală ajută, de fapt, doar companiile de stat, a declarat, luni, Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR, într-o conferinţă de presă.

„Prima concluzie care rezultă în mod evident din analiza răspunsurilor primite la chestionarul realizat este realismul şi responsabilitatea cu care întreprinzătorii privesc fiscalitatea, respectarea dispoziţiilor legale şi necesitatea unui buget de stat echilibrat: deşi 42,8% din respondenţi declară că ar putea fi interesaţi personal de amnistia fiscală (să li se reducă măcar penalităţile datorate), 77,3% din respondenţi nu susţin adoptarea acestei măsuri şi 77,2% considerând că măsură este una controversată, cu efecte multiple sau cu efecte negative. 

A doua concluzie este evidenţierea efectelor controversate şi negative ale măsurii amnistiei fiscale, marea majoritate a respondenţilor atrăgând atenţia asupra acestora”, se arată într-un comunicat al CNIPMMR. 

Potrivit acestuia, “Restartarea mediului de afaceri” menţionată în cuprinsul capitolului “Politici publice privind IMM” din  Programul de Guvernare vizează în principal măsuri de stabilitate şi predictibilitate pentru întreprinzători, menţionate şi în mod explicit în acest capitol: „introducerea planurilor de conformare de la un anumit moment dat, astfel încât toate companiile să aibă asigurat un cadru predictibil pentru viitor, fără a exista teama că anumite greşeli din trecut vor mai putea apăsa asupra activităţii ulterioare”. 

Sectorului IMM-urilor trebuie să beneficieze din partea statului de politici publice care să asigure o reglementare inteligentă, consultarea sistematică cu organizaţiile reprezentative, creşterea accesului la finanţare, simplificarea procedurilor şi debirocratizare, un cadru legal stabil şi predictibil, . 

În locul unei măsuri controversate de amnistie fiscală, cu efecte negative evidente, cu dezavantaje şi inechităţi faţă de contribuabilii oneşti, ar trebui avute în vedere măsuri de stimulare a conformării benevole şi de bonificare a întreprinzătorilor care şi-au plătit la timp şi în bune condiţii taxele şi impozitele, precum şi măsuri de îmbunătăţire a cadrului legal fiscal, vizând în principal aşezarea justă a sarcinilor fiscale potrivit principiului constituţional care reprezintă o garanţie a principiului egalităţii în materie fiscală (exp. eliminarea obligaţiilor de a plăti contribuţii mai mari decât veniturile realizate pentru contractele cu timp parţial care afectează cca 1 milion de salariaţi), precum şi reducerea penalităţilor foarte ridicate din prezent şi combaterea plăţilor întârziate ale autorităţilor publice faţă de întreprinzători.  

Pentru “Restartarea mediului de afaceri” menţionată în cuprinsul capitolului “Politici publice privind IMM” din  Programul de Guvernare, CNIPMMR solicită:

- Un cadru legal stabil şi predictibil (în primele 6 luni din 2019, prin 8 acte normative (7 Ordonanţe de Urgenţă şi o lege), au fost modificate/completate 35 de articole din Codul fiscal; În primele 6 luni ale anului 2019, cadrul legislativ a fost major modificat, fiind adoptate 614 acte normative: 120 de Legi, 4 Ordonanţe ale Guvernului, 46 Ordonanţe de Urgenţă ale Guvernului, 444 Hotărâri de Guvern, la care se adaugă ordinele ministrilor.);

- Respectarea normelor de tehnică legislativă instituite prin art. 91 din Legea nr. 346/ 2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care: 

"(1)Pentru asigurarea unui mediu favorabil iniţierii şi dezvoltării afacerilor, în procesul de elaborare a actelor normative care au impact asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, iniţiatorii vor respecta principiul "Gândiţi mai întâi la scară mică", precum şi principiul numărului constant.

(2)Principiul "Gândiţi mai întâi la scară mică" presupune ca iniţiatorii actelor normative să evalueze efectele introducerii noii reglementări, mai întâi şi cu precădere, asupra activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii.

(3)Principiul numărului constant stabileşte că introducerea unor noi sarcini administrative - obligaţii de raportare/ conformare - pentru întreprinderi mici şi mijlocii trebuie să aibă loc simultan cu eliminarea unor sarcini deja existente.

(4)Evaluarea sistematică a impactului proiectelor de acte normative prevăzute la alin. (1) se face prin aplicarea Testului IMM. Testul IMM se efectuează de către iniţiatorul actului normativ, înainte de demararea procesului de avizare a acestuia, şi constă în efectuarea unui sondaj cu privire la potenţialele efecte generate în activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii de introducerea noilor reglementări. Evaluarea rezultatelor Testului IMM trebuie să conducă la identificarea corecţiilor care se impun în definitivarea proiectului de act normativ.

(5)Este obligatorie consultarea organizaţiilor reprezentative ale întreprinderilor mici şi mijlocii privind conţinutul proiectelor de acte normative, al analizelor de impact şi a Testului IMM, cu valorificarea în mod corespunzător a propunerilor acestora sau motivarea nevalorificării poziţiei lor, documente ce vor însoţi proiectul de act normativ până la adoptare";

- Respectarea principiilor fiscalităţii, respectiv asigurarea informării contribuabililor, cu modificarea/ completarea codurilor “prin lege, care intra in vigoare in termen de minimum 6 luni de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”, precum şi predictibilitatea impunerii, conform cu care trebuie să se asigure “stabilitatea impozitelor, taxelor si contributiilor obligatorii”, “pentru o perioada de timp de cel putin un an, in care nu pot interveni modificari in sensul majorarii sau introducerii de noi impozite, taxe si contributii obligatorii”;

- O fiscalitate proporţională, rezonabilă, echitabilă şi nediscriminatorie, potrivit principiului constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale, astfel cum s-a pronunţat şi Curtea Constituţională (Decizia Curţii Constituţionale nr.3/06.01.1994, publicată în M. Of.nr. 145/08.06.1994, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1304/13.10.2009, publicată în M. Of.nr. 36/18.01.2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/13.03.2012, Decizia Curţii Constituţionale nr. 448/2013, publicată în M. Of.nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1394/26.10.2010, publicată în M. Of.nr. 863/23.12.2010);

- Respectarea principiilor dialogului social: pentru modificarea Codului fiscal este strict necesară implicarea confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional, potrivit dispoziţiilor art. 121 lit. b) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicatăcare prevede “consultarea obligatorie a partenerilor sociali asupra iniţiativelor legislative sau de altă natură cu caracter economico-social”. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite